Primarul din Sohatu refuză să semneze unui fermier certificatul fiscal, blocând o achiziție de teren.
Este vorba despre cunoscutul fermier Valentin Popa, prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor, care se consideră nedreptățit, în condițiile în care toți locuitorii comunei Sohatu, județul Călărași, și-au primit la timp certificatele fiscale, unii dintre ei cu datorii mari la Primăria din comună.
Potrivit celor declarate de agricultorul călărășean pentru Agrointeligența, este vorba despre un teren arabil, de 3 hectare, din extravilanul comunei Sohatu, pentru care a achitat toate vechile datorii ale proprietarilor către Primărie, în valoare de 14.000 de lei.
”Mi-au ieșit avizele finale pe un teren pe care l-am cumpărat, adică nu s-a finalizat tranzacția, dar există pre-contract și procuri. Fiul meu este împuternicit de către acei proprietari ai terenului de 3 hectare, iar după ce mi-au ieșit avizele de la Direcția Agricolă, ofertă, cerere, adresă, tot, în cursul zilei de astăzi, fiul meu a făcut cerere la Primăria Sohatu, funcționarii i-au întocmit certificatul fiscal, s-a dus cu el la primar să îl semneze. Fiul meu a așteptat o oră pe hol să aștepte semnătura domnului primar și implicit certificatul fiscal. După o oră a întrebat cât trebuie să mai aștepte pentru a lua certificatul fiscal, dar edilul Cătălin Iordache i-a spus că nu îi dă certificatul, poate să meargă acasă. De ce nu a vrut? Dumnealui trebuie știe! Oricum eu pentru acel teren am plătit taxe și impozite, pentru că aveau datorii proprietarii. A avut undeva la 14.000 de lei datorii, eu le-am achitat”, a menționat fermierul Valentin Popa.

Întrebat de agricultor de ce refuză să înmâneze certificatul fiscal pentru acel teren, edilul Cătălin Iordache i-a comunicat lui Valentin Popa că are termen legal 30 de zile pentru a-i înmâna actul, cu alte cuvinte este acoperit de lege și poate întârzia în acest timp tranzacția de vânzare-cumpărare a terenului sub adăpostul legii.
Valentin Popa, care este și consilier județean, a spus că întreaga situație se petrece, probabil, din cauză că ar fi luat cuvântul la ultima ședință a Consiliului Județean și ar fi cerut ca tuturor cetățenilor din localitatea Sohatu să le fie cerute datoriile la zi, așa cum este legal.

3 thoughts on “SCANDAL ÎN PRIMĂRIA SOHATU! A FOST DAT AFARĂ PENTRU CĂ A CERUT O EXPLICAȚIE”
Comments are closed.