De ce bunicii își iubesc nepoții mai mult decât și-au iubit copiii

Un studiu realizat de o universitate din Statele Unite arată că legătura afectivă se reflectă și în activitatea creierului. Atunci când bunicii privesc fotografiile nepoților, anumite zone asociate cu empatia emoțională intră în funcțiune, în timp ce reacția cerebrală la pozele cu proprii copii, acum adulți, seManifestă într-un mod diferit. Mulți părinți își amintesc de replica “nu-mi lăsați dulciuri înainte de masă”, pe care o spuneau bunicilor în fața răsfățului pe care aceștia îl ofereau nepoților. Este surprinsă o imagine despre răbdarea și indulgenta pe care bunicii par să o manifeste față de nepoți, poate într-un mod mai cald decât relația lor cu propriii copii. Cercetătorii au încercat să afle dacă această impresie are o bază în creierul bunicilor și au căutat-o în profunzime.

În cadrul cercetării, 50 de bunici din Atlanta au fost supuși unei examinări cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională, tehnică ce evidențiază ce zone ale creierului devin active în anumite situații. Fiecare bunic avea cel puțin un nepot biologic cu vârsta cuprinsă între trei și doisprezece ani. În timpul scanării, participanților li s-au prezentat fotografii cu nepoții lor, cu propriii copii în vârstă adultă, precum și cu un copil și un adult necunoscuți. Rezultatele au arătat activări în regiunile asociate empatiei emoționale, dar și în zonele implicate în mișcare și pregătirea pentru o acțiune.

„Ceea ce iese în evidență în mod clar din date este activarea zonelor cerebrale implicate în empatie emoțională”, a subliniat James Rilling, antropolog și neurolog, coautorul principal al cercetării, conform relatărilor din presa de specialitate. „Acest lucru sugerează că bunicii poartă în programul cerebral un răspuns la emoțiile nepoților atunci când interacționează cu aceștia.”

În ceea ce privește reacția la imaginea proprilor copii, deveniți adulți, conexiunile cerebrale s-au focalizat mai mult pe empatia cognitivă, adică pe capacitatea de a înțelege rațional ce gândește sau simte o persoană și motivul pentru care se întâmplă anumite stări, fără aceeași încărcătură emoțională. Diferența dintre aceste două tipuri de empatie este semnificativă. „Empatia emoțională înseamnă a simți emoțiile pe care le trăiește altcineva, în timp ce empatia cognitivă implică înțelegerea, la nivel rațional, a motivației și a punctelor de vedere ale altora”, explică cercetătorul, subliniind distincția dintre „a simți” și „a înțelege”.

Mai mult, studiul comparativ cu cercetarea efectuată anterior pe tați, care priveau fotografiile copiilor lor, indică faptul că bunicile manifestă o activare mai intensă a zonelor dedicate empatiei emoționale și motivației. Până la un anumit nivel, rezultatele sugerează existența în creier a unui mecanism general de îngrijire a copiilor, iar reacția bunicilor față de nepoți se pare a se încadra în acest sistem complex.

O parte din explicația observațiilor poate sta în vârsta copiilor, precum și în tipul relației, dar această cercetare contribuie la înțelegerea modului în care legăturile intergeneraționale se reflectă în activitatea cerebrală. În ansamblu, observațiile sugerează că interacțiunea cu nepoții poate activa, în mod diferit de cea cu copiii adulți, secțiuni ale creierului implicate în grijă, empatie și reacții motivate, subliniind rolul bunicilor ca un element important în structura familială și în dinamica relațiilor dintre generații. În contextul general, aceste rezultate contribuie la o imagine mai amplă despre modul în care legăturile afective se reflectă în funcționarea creierului, evidențiind un potențial mecanism biologic ce stă la baza îngrijirii copiilor în cadrul familiei extinse.