Drama orașului fără apă până în 2030: pentru unii locuitori criza a început deja

În fiecare zi, familia lui Shazia, alcătuită din soț, copii și mama acesteia, pleacă pe jos spre moscheea din vecinătate pentru a face cozi de sute de metri lungi în așteptarea unei cantități de apă rămase în găleți, obținute de la o pompă manuală. După ce revin acasă cu recipientele încărcate, oboseala se simte în spatele fiecăruia, iar purtarea copiilor de la orele lor de curs pentru a aduce apă devine o povară care afectează întreaga familie. „Nu avem de ales”, mărturisește femeia, subliniind încarcatura zilnică pe care o poartă.

Înainte de un „ziua zero” despre care se vorbește tot mai des, Kabul riscă să devină primul oraș major modern care să rămână fără apă, o scenă posibilă în următorii ani, potrivit unei evaluări realizate de o inițiativă globală pentru apă și resurse. Pentru cei aproximativ șase milioane de locuitori ai capitalei afghane, această criză este deja o realitate în unele zone. Kabul se află în centrul unei crize a apei care se intensifică de la o perioadă la alta, iar orașul, în plin proces de dezvoltare într-o țară extrem de vulnerabilă la schimbările climatice și afectată de decenii de conflicte, se vede nevoit să gestioneze provocări majore. „Kabul trece printr-o catastrofă umanitară. Timpul de acțiune este limitat”, atrage atenția un specialist dintr-un institut dedicat apei, mediului și sănătății dintr-o sera de colaborare internațională.

Problema nu ține doar de Kabul; orașe din întreaga lume, de la orașe din zona coastelor până în viile țării vecine, se confruntă cu riscul unei „zile zero” a apei, moment în care rezervele disponibile nu vor mai fi suficiente pentru a satisface necesitățile populației.

Pe străzile din Kabul, accesul la apă devine una dintre teme principalele de dialog. Locuitorii din cartiere precum Taimani își amintesc cum, în anii 1990, își puteau lua apa dintr-o fântână modestă, cu o simplă găleată. Însă cu timpul fântâna a secat, iar familiile au fost nevoite să săpătore adânc pentru a găsi apă. Astăzi, forajul ajunge la adâncimi de peste 213 metri, o investiție finanțată în parte de cei doi copii ai familiei, care locuiesc în Statele Unite. Pentru mulți oameni, opțiunile rămase sunt limitate: livrarea de apă în ramp urșită cu cisternă, adesea scumpă, sau folosirea pompelor manuale amplasate în apropierea moscheilor pentru a aduna apa necesară.

„Este o catastrofă invizibilă, dar în plină desfășurare. Orașul se apropie de a rămâne fără apă”, avertizează un resident din cartierul menționat.

Avertismentul privind rezervele subterane apare într-un context în care Kabulul se află într-o zonă geografică înconjurată de munți înalți. Zăpada și ghețarii din regiune contribuie la alimentarea rîului Kabul, dar mai ales la reîncărcarea apelor subterane, o sursă majoră pentru oraș. Aproximativ patruzeci la sută dintre locuitori depind de apa din aceste izvoare subterane, iar doar o parte a populației are acces la apă prin infrastructura de rețea. În ultimul deceniu, nivelul apelor subterane a înregistrat o scădere notabilă, cu întreaga capacitate de reîncărcare depășită de ritmul de extracție. Estimările indică un deficit anual semnificativ, iar aproape jumătate dintre puțurile forate au ajuns în stop, ceea ce înseamnă că multe cartiere se confruntă cu o disponibilitate limitată a apei, iar acest lucru afectează planificarea familiei, educația copiilor și activitatea zilnică a comunității. Oamenii seamănă cu un adevărat portal către o problemă larg răspândită, în care lipsa apei poate influența stabilitatea socială, locuințele și perspectiva de viitor a tinerilor din oraș. Pe măsură ce provocările se acumulează, comunitățile din Kabul caută soluții adaptative și sprijin extern pentru a face față acestei realități, într-un cadru în care transparența, echitatea în accesul la resurse și planificarea durabilă rămân prioritare.