Senatorul PNL Călărași, Ciprian Pandea și primarul municipiului Oltenița, Costinel Milescu s-au întâlnit, în data de 13 iulie a.c., cu Ambasadorul Republicii Bulgare în România, Excelența Sa Radko Vlaykov și cu secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ion Popa. Aceștia au discutat despre fluxul fluvial de mărfuri, dezvoltarea porturilor turistic și comercial, dar și despre realizarea unui drum de centură în Oltenița.
“O întâlnire excelentă astăzi (n.r. 13 iulie a.c.), la Oltenița, un nou tip de comunicare transfrontalieră menită să dezvolte, în principal, fluxul fluvial de mărfuri, ce suferă schimbări importante odată cu actuala situație geo-politică din zonă. Întâlnirea s-a bucurat și de prezența Ambasadorului Republicii Bulgare în România, Excelența Sa domnul Radko Vlaykov și a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, domnul Ion Popa. Îi mulțumesc domnului primar Costinel Milescu pentru invitația de a participa la această întâlnire extrem de importantă și de aplicată. Alături de mine s-a aflat și colegul meu deputat Emil-Florian Dumitru. Am spus de fiecare dată că la Oltenița administrația liberală are viziune pe termen mediu și lung, și că, pe lângă rezolvarea problemelor imediate de infrastructură ale orașului, se pun bazele unui viitor durabil al localității. Cele două porturi, cel turistic și cel comercial, precum și un drum de centură, sunt principalele obiective de dezvoltare ale administrației, iar eu ca reprezentant în Parlament, alături de colegii mei, beneficiind și de o guvernare care pune accent pe investițiile publice, mă voi asigura că eforturile echipei domnului primar Costinel Milescu vor avea finalitatea mult așteptată. Dezvoltarea este prioritară”, a scris senatorul Ciprian Pandea, pe Facebook.

2 thoughts on “SENATOR PNL: “SE PUN BAZELE UNUI VIITOR DURABIL AL LOCALITĂȚII OLTENIȚA””
Comments are closed.