EVENIMENT NAȚIONAL DE DISEMINARE A PROIECTULUI SINCE-AFC, ORGANIZAT LA CĂLĂRAȘI

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia a organizat marți, 12 iulie 2022, începând cu ora 10:00, evenimentul național de diseminare al proiectului SinCE-AFC, finanțat din Programul Interreg Europe. La întâlnirea ce a avut loc la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași au participat 80 stakeholderi, experți în domeniul economiei circulare și strategi importanți în domeniul inovării din România.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate informații despre: Proiectul SinCE-AFC, activitățile și rezultatele acestuia; Programul Operațional Regional Sud – Muntenia 2021-2027; Recomandări pentru îmbunătățirea politicilor în sectorul agroalimentar; Planul de acțiune – analiza principalelor acțiuni; Inițiativele derulate de Asociația Cluster Centru de Cercetare Agricolă Fundulea precum și Provocările antreprenoriale în economia circulară precum și Diseminarea bunelor practici din cadrul celui de-al șaselea seminar desfășurat în perioada 11-12 mai 2022 în Debrecen, Ungaria.

 

One thought on “EVENIMENT NAȚIONAL DE DISEMINARE A PROIECTULUI SINCE-AFC, ORGANIZAT LA CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ