Rădăcini genetice ale tulburării obsesiv-compulsive, sindromului Tourette și autismului
O cercetare publicată în revista Nature Neuroscience și realizată de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Rutgers din Statele Unite pune în lumină legături genetice importante între tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și ticuri cronice. Analiza a folosit date genetice provenind de la aproximativ 4.000 de persoane diagnosticate cu TOC, ticuri cronice sau ambele tulburări, iar rezultatele extind semnificativ înțelegerea noastră asupra ariei genetice implicate în aceste afecțiuni. Până în acest studiu, cercetătorii identificaseră un număr redus de gene cu un grad înalt de certitudine asociate cu TOC sau ticuri, însă noua analiză demonstrează o asociere potențială pentru aproximativ zece ori mai multe gene, indicând o compexitate genetică mult mai mare decât cea recunoscută anterior.
Cercetătorii au examinat exomul, partea genomului responsabilă pentru sinteza proteinelor și reprezentând circa 1% din genom, folosind un set de date format din peste 2.400 de perechi părinte-copil și peste 1.500 de indivizi analizați individual. Rezultatele arată o legătură strânsă între TOC și ticuri, în sensul că aproape jumătate dintre persoanele cu ticuri cronice prezintă și manifestări obsesiv-compulsive, iar până la 30% dintre persoanele cu TOC au în istoricul lor ticuri.
În centrul investigației se află un circuit cerebral denumit cortico-striato-talamo-cortical, o rețea implicată în controlul impulsurilor, mișcării, formarea obiceiurilor și procesarea informațiilor. Comparând datele genetice cu hărți ale creierului uman, cu modele la maimuțe rhesus și cu date din studiile pe șoareci, cercetătorii au găsit dovezi suplimentare că cele două afecțiuni pot rezulta dintr-o funcționare deficitară a acestui circuit. Genele identificate au arătat o activitate puternică în mai multe regiuni cerebrale, în special în cortex, striat și talamus, cu o expresie notabilă și în cerebel la nivelul perioadei postnatale. De asemenea, s-a evidențiat implicarea neuronilor excitatori asociați cu transmiterea semnalelor între diversele zone ale creierului.
Impactul potențial al acestor variante genetice este semnificativ: în medie, ele pot crește riscul de manifestare a TOC sau a ticurilor cu aproximativ 57 de ori, iar în cazuri extreme, riscurile pot ajunge până la circa 210 ori mai mari. Dintre cele 36 de gene identificate, aproximativ 30 au fost asociate simultan cu ambele afecțiuni, sugerând o suprapunere genetică notabilă între TOC și ticuri. Expertul în genetică Jay Tischfield, de la aceeași universitate, a subliniat că „genele nu acționează izolat, ci în rețele”. Această perspectivă poate deschide calea unor tratamente orientate către rețele întregi de gene și către circuite neuronale, nu doar către gene individuale.
Studiul a mai identificat conexiuni între unele dintre genele asociate TOC și ticuri și alte tulburări neurodezvoltive, inclusiv tulburarea de spectru autist, întârzierile de dezvoltare și schizofrenia. În același timp, aceleași gene nu au prezentat aceeași suprapunere în cazul altor afecțiuni, evidențiind o particularitate în modul în care aceste mecanisme genetice se manifestă la nivelul diferitelor tulburări. Cercetarea oferă o bază nouă pentru înțelegerea modului în care suprapunerile genetice și rețelele neuronale contribuie la apariția TOC și a ticurilor, sugerând direcții pentru investigații viitoare și potențiale intervenții terapeutice care să vizeze funcționarea acestor circuite în ansamblu. Astfel, studiul contribuie la conturarea unei viziuni mai nuanțate asupra etiologiei acestor afecțiuni, încurajând abordări clinice care să țină cont de complementele genetice și de dinamica rețelelor neuronale implicate.
