Ultima oră
ACTUALITATE

Femeia dispărută din Călărași a fost găsită. Poliția anunță că nu a fost victima vreunei infracțiuni

Femeia de 46 de ani din municipiul Călărași, căutată de polițiști după ce familia i-a anunțat dispariția, a fost găsită.
Este vorba despre Ilie Nicoleta Iulia, care plecase de la domiciliu și nu mai revenise. În seara zilei de 5 septembrie, mama femeii a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, iar oamenii legii au declanșat imediat verificările și investigațiile pentru găsirea acesteia.
Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au făcut publice fotografia și semnalmentele sale, solicitând sprijinul populației pentru identificarea și localizarea acesteia.
La câteva ore de la declanșarea căutărilor a venit și vestea așteptată. Ilie Nicoleta Iulia a fost găsită în municipiul Călărași.
Potrivit informațiilor comunicate de Poliție, din primele verificări efectuate după găsirea femeii a rezultat că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Odată cu încheierea căutărilor, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au transmis mulțumiri celor care au contribuit la mediatizarea cazului.
„Mulțumim cetățenilor și reprezentanților mass-media pentru sprijinul acordat”, a transmis IPJ Călărași.

Citește și

LIVE TV