ALEGERILE INTERNE DIN PSD VOR AVEA LOC ÎN LUNA SEPTEMBRIE

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, derulată astăzi, 7 iulie 2022, că alegerile interne din organizațiile partidului vor avea loc în luna septembrie a acestui an. Ieri, 6 iulie a.c., acesta a fost prezent la Consiliul Politic Național al formațiunii politice, întâlnirea confirmând că urmează alegeri “de jos în sus” în toate organizațiile din județul Călărași. Totodată, Vasile Iliuță a vorbit despre numirea lui Petre Daea în funcția de ministru al Agriculturii, afirmând că acest lucru este un câștig pentru Călărași.

“Ieri, am fost prezent la Consiliul Politic Național, unde Organizația Județeană Călărași a dat votul pentru a conduce Ministerul Agriculturii Petre Daea. Petre Daea a primit votul de la majoritatea colegilor din Biroul Politic. Au fost discutate, în cadrul întâlnirii, măsuri organizatorice, activitatea de organizare internă, au fost și câteva organizații care au primit votul nostru pentru a conduce președinte interimar la Neamț și Vrancea. Întâlnirea a fost cea care a informat că urmează alegeri de jos în sus. O să ne organizăm în teritoriu, o să plecăm de săptămâna viitoare în teritoriu, să formăm echipe la nivelul fiecărei localități. Cel care vrea să candideze trebuie să aibă minimum 5 organizații care să îl susțină. (…) Eu pot să spun că voi face oferte colegilor să intre în echipa mea, pe moțiunea pe care voi candida. O să ne dea o foaie de parcurs cu reprezentativitate de la București. În momentul în care am reprezentativitate pe organizație, în funcție de alegerile din 2020 și din luna decembrie, vom ști numărul de electori din fiecare localitate. Acum sunt obligatorii alagerile în organizațiile de tineret, organizațiile de femei, de seniori și Organizația Liga Aleșilor Locali. O să găsim o formulă încât să alegem și un edil care să reprezinte Liga Primarilor. Alegerile vor fi în luna septembrie. În septembrie imi va confirma, de la centru, propunerea mea cu privire la data alegerilor. Președintele PSD, Marcel Ciolacu și secretarul partidului, Paul Stănescu vor veni la Călărași, pentru a anunța echipa câștigătoare”, a punctat liderul Organizației Județene a PSD Călărași, Vasile Iliuță.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ