Gara Fluvială și FrogBus au fost concesionate pentru 49 de ani. Investiția intră într-o nouă etapă de dezvoltare

Gara Fluvială din municipiul Călărași și microbuzul turistic „FrogBus” au fost concesionate, în urma unei proceduri de licitație publică, către societatea Alexnel SRL, pentru o perioadă de 49 de ani. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Călărași, care a subliniat că proiectul intră astfel într-o nouă etapă, cea a punerii în valoare și a exploatării investiției.

Potrivit acestuia, Gara Fluvială este rezultatul unui demers început în urmă cu șase ani, în cadrul proiectului BRCT, implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași. Scopul investiției a fost ca obiectivul să nu rămână doar o construcție realizată din fonduri publice, ci să devină un spațiu funcțional, destinat atât comunității locale, cât și dezvoltării turismului în zonă.

Reprezentantul societății Alexnel SRL și-a asumat public că va realiza investițiile necesare și va dezvolta activități și servicii la standarde ridicate, astfel încât Gara Fluvială și FrogBus să devină puncte de atracție pentru locuitori și vizitatori.

Conducerea Consiliului Județean consideră că valorificarea acestor obiective reprezintă un pas important în dezvoltarea turistică a județului și în revitalizarea zonei de pe malul Dunării. Totodată, autoritățile susțin că proiectul reflectă continuitatea investițiilor publice și colaborarea dintre instituțiile implicate, cu obiectivul de a transforma proiectele finalizate în beneficii concrete pentru comunitate.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ