„Au nevoie doar de proști fără studii”. Masterul de la Academia de Poliție stârnește controverse
Programul de master profesional organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, destinat formării ofițerilor de poliție, a generat numeroase reacții după ce Ministerul Afacerilor Interne a anunțat scoaterea la concurs a 160 de locuri. Programul are o durată de un an și oferă absolvenților posibilitatea de a deveni ofițeri de poliție după finalizarea studiilor.
Nemulțumirile au apărut deoarece, în actuala sesiune de admitere, agenții de poliție aflați deja în sistem nu pot participa la concurs. Criticii susțin că această decizie exclude o categorie de personal cu experiență practică și favorizează persoane din afara sistemului care dețin studii superioare cu durata de minimum patru ani.
Pe rețelele de socializare au fost publicate numeroase comentarii critice la adresa deciziei. Printre acestea se regăsește și afirmația: „Au nevoie doar de proști fără studii”, formulare care a devenit simbolul nemulțumirilor exprimate de o parte dintre cei care contestă modul de organizare a admiterii.
Potrivit regulamentului de admitere, programul durează un an, însumează 60 de credite și, după absolvire, participanții sunt repartizați în structurile Poliției Române, dobândind gradul profesional de ofițer de poliție.
Reprezentanții Academiei de Poliție au precizat că, în prezent, este acreditat de ARACIS doar programul cu frecvență destinat candidaților din sursă externă. Instituția susține că sunt făcute demersuri pentru ca, în viitor, să fie organizat și programul cu frecvență redusă, la care să poată avea acces și agenții sau subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.



