Cabinetul de Expertiză a Capacității de Muncă din Oltenița și-a reluat activitatea

Locuitorii municipiului Oltenița și ai localităților învecinate pot beneficia din nou de serviciile Cabinetului de Expertiză a Capacității de Muncă, după redeschiderea oficială a acestuia în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal Oltenița.

Cabinetul funcționează la etajul al III-lea al ambulatoriului și deservește atât cetățenii din municipiu, cât și persoanele din localitățile rurale limitrofe. Reluarea activității reprezintă o facilitate importantă pentru cei care, până în prezent, erau nevoiți să se deplaseze la Călărași pentru obținerea documentelor necesare în vederea evaluării capacității de muncă, a dosarelor de pensionare, invaliditate sau încadrare în grad de handicap.

Potrivit programului stabilit de conducerea unității sanitare, cabinetul va funcționa în zilele de luni, miercuri și joi, între orele 08:00 și 17:00, iar vinerea activitatea cu publicul și evaluarea pacienților se vor desfășura în intervalul 08:00 – 16:00.

Reprezentanții administrației locale apreciază că redeschiderea cabinetului face parte dintr-un demers mai amplu de apropiere a serviciilor publice de cetățeni și de reducere a timpilor de așteptare și a costurilor generate de deplasările către alte localități. Prin această măsură, persoanele care au nevoie de expertizarea capacității de muncă vor putea beneficia de evaluările medicale și de documentele necesare într-un cadru accesibil, chiar în municipiul Oltenița.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ