MULȚUMIRI ȘI RECUNOȘTINȚĂ DIN PARTEA PROFESORULUI DAN CONSTANTINESCU

„Observatorul de Călărași” a publicat în nr. 5058 din 25 iunie 2026 articolul «Prof. Dan Constantinescu, reper educațional pentru generațiile din Vasilați».

Conținutul lui m-a surprins, dar, în același timp, m-a bucurat, mai ales că vine în cel de al 26-lea an de la ieșirea mea la pensie.
Pentru aceasta, consider că am datoria morală să scriu cu câteva rânduri privitoare la materialul jurnalistic menționat.
Înainte de toate îmi exprim mulțumirea și recunoștința pentru spațiul generos cu care m-a onorat redacția, în mod special pentru prima pagină și, apoi, pentru modul literar în care autorul a transpus informațiile primite de la domnul primar Vasile Cristian.
Apoi se cuvine să mulțumesc domnului primar, autorului surprizei, pentru inițiativa de a vă trimite dumneavoastră unele date din activitatea mea, precum și pentru aprecierile exprimate în finalul textului.”
Numai că, domnia sa a omis sa va informeze că marți, 23 iunie 2026, de la ora 9:00, scoala Gimnaziale Constantin Brâncoveanu din localitate a avut loc un eveniment cultural la care a participat, în calitate de invitat special. Este vorba de lansarea, cu succes, a volumului, Înger de veghe” al subsemnatului  . Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru festiv, cu o asistență numeroasă, în majoritate cadre didactice din școală, fiecare din cei prezenți primind, cadou, câte un exemplar.
A fost o atmosferă destinsă, conversație elevată: prezentarea volumului cu  cele tri părți ale sale, lectură selectivă făcută de autor, întrebări, discuții pe marginea materialului prezentat .
Nu au lipsit, bineînțeles amintirile și fotografiile.

Cu acest prilej, îmi exprim gratitudinea față de doamna directoare Iulia Stoica pentru organizarea ireproșabilă a evenimentului, un moment de referință, care se înscrie în șirul deja existent de întâmplări marcante din tradiția Școlii Gimnaziale Constantin Brâncoveanu, Vasilați.
Și, nu pot să închei fără să aduc mulțumiri tuturor acelora care m-au onorat cu prezența, pentru bucuria și căldura cu care m-au primit și pentru modul firesc, degajat cu care s-au întreținut în discuții.
Prof. Dan Constantinescu

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ