Lansare de carte: Cultura arhitecturală în Vechiul Regat de Horia Moldovan despre Émile-André Lecomte du Noüy
Un eveniment editorial de calibru aduce în prim-plan o lucrare ce recontextualizează figura arhitectului francez Émile-André Lecomte du Noüy, o prezență notabilă în peisajul restaurării și arhitecturii istorice din România la începuturile secolului XX, sub domnia lui Carol I. La lansarea cărții, alături de autor, vor participa personalități ale spațiului cultural, printre care editorii și specialiști în patrimoniu, pregătind publicului o incursiune detaliată în activitatea acestui arhitect în contextul oportunităților și provocărilor de atunci. Lucrarea propune o recuperare critică amplă a profilului său, cu un fir tematic ce conectează intervențiile pe monumente emblematice ale României cu definirea unei identități arhitecturale menite să încadreze modernitatea într-un cadru local emblematic. Astfel, volumul examinează intervențiile sale asupra unor ctitorii de seamă, cum ar fi mănăstiri, biserici și administrații arhitecturale din Curtea de Argeș, Iași și Târgoviște, analizând totodată modul în care ideile despre patrimoniu și restaurare au fost filtrate în discursul cultural românesc al epocii.
Cartea rezultă dintr-o cercetare arhivistică ample și dintr-o analiză istorică riguros fundamentată pe documente aproape necunoscute: planșe, relevee, fotografii și corespondență, oferind o imagine nuanțată a unei opere ce continuă să provoace dezbateri în domeniul conservării monumentelor istorice. Mai mult decât o monografie despre un profesionist, proiectul editorial reconstituește cadrul cultural, instituțional și intelectual al perioadei, surprinzând cum ideile despre patrimoniu, restaurare și identitate națională au fost articulate în spațiul românesc de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Studiul, apreciat drept extrem de minuțios, este susținut de voci academice care evidențiază modul în care Lecomte du Noüy este înfățișat în tronsonul arhitectural românesc, dar și printr-o construcție conceptuală ce orientează lectura spre lumea monumentelor istorice din România. Autorul principal, un arhitect și cercetător cu activitate în predarea universitare și în conservarea patrimitoriului, aduce în discuție și rolul său managerial în contextul instituțional românesc, în calitate de președinte al unei importante structuri academice și de președinte al unei comisii naționale dedicate monumentelor istorice. Lucrarea, publicată în colecția dedicată monografiilor, reprezintă o sinteză amplă ce reunește una dintre cele mai extensive investigații dedicate autorului francez și începuturilor restaurării moderne în spațiul românesc.
În plus, volumul capătă o valoare emblematică prin evidențierea contribuțiilor lui Lecomte du Noüy în salvarea picturilor murale originale ale Mănăstirii Argeșului, o realizare care va fi pusă în lumină în cadrul unei prezentări expozitive organizate în Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă al României. Proiectul editorial poartă amprenta unei colaborări în domeniul conservării, iar lansarea beneficiază de sprijinul ordinelor profesionale de profil din România, precum și de un aport financiar printr-un fond dedicat culturii, ce sprijină inițiativele de restaurare și cercetare în patrimoniul național. De asemenea, demersul editorial a fost finanțat parțial de structuri culturale publice, în cadrul unui program de finanțare destinat susținerii proiectelor de cercetare istorică și conservare a monumentelor.
Cartea oferă, astfel, o perspectivă amplă asupra unei perioade definitorii pentru patromoniul arhitectural românesc, promovând o înțelegere contextuală a felului în care ideile despre restaurare, identitate națională și patrimoniu s-au articulat în spațiul românesc la intersecția dintre tradiție și modernitate. Printr-o narare echilibrată, riguroasă și informativă, textul urmărește să ofere cititorului o imagine clară despre modul în care Lecomte du Noüy a influențat practicile de restaurare și cum contribuția sa a modelat una dintre tinerele memorii ale patrimoniului românesc, cu relevanță atât pentru istoria arhitecturii, cât și pentru înțelegerea mecanismelor de conservare a monumentelor istorice din prezent.
