Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat la procedura de repartizare a locurilor pentru ambarcațiuni în marina Portului Turistic de Agrement Călărași, alături de vicepreședinții instituției și de specialiști din cadrul aparatului tehnic al Consiliului Județean.
Acțiunea marchează o nouă etapă în punerea în funcțiune a unuia dintre cele mai importante proiecte turistice realizate în județ, obiectiv care urmărește valorificarea potențialului oferit de brațul Borcea și dezvoltarea activităților de agrement nautic.
Proiectul „Dezvoltarea turistică a brațului Borcea – Port turistic de agrement Călărași” este inclus în Masterplanul de Turism al României și a fost realizat prin parteneriatul dintre Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului și Consiliul Județean Călărași.
Marina Parc Călărași dispune de facilități moderne dedicate proprietarilor de ambarcațiuni, printre care locuri de acostare pentru bărci, platforme pentru skijet-uri, rampă de lansare la apă, alimentare cu energie electrică și apă, stație plutitoare pentru combustibil, precum și sisteme de pază, supraveghere video și acces securizat.
Potrivit conducerii Consiliului Județean Călărași, obiectivul este transformarea portului într-un punct de referință pentru turismul local și regional, capabil să atragă pasionați ai sporturilor nautice, turiști și investitori interesați de dezvoltarea zonei.
Reprezentanții instituției au anunțat că există în continuare locuri disponibile în marină, iar persoanele interesate pot depune cereri pentru ocuparea acestora. Totodată, autoritățile încurajează cetățenii să transmită sugestii și propuneri privind dezvoltarea viitoare a complexului turistic.





Related Posts
-
PORTUL TURISTIC DE AGREMENT CĂLĂRAȘI – BRAȚUL BORCEA, APROAPE DE FINALIZARE
Portul Turistic de Agrement Călărași – Brațul Borcea…
-
ZI DE MECI PENTRU DUNĂREA CĂLĂRAȘI
Astăzi, 22 octombrie, ora 15:00, jucătorii echipei Dunărea…
-
ZI DE MECI PENTRU DUNĂREA CĂLĂRAȘI
Astăzi, 12 noiembrie, ora 14:00, jucătorii echipei Dănărea…




Asigurați autobuze pe ruta Călărași-Fetești în weekend nici nu prea ai cu ce pleca dar și dacă pleci nu mai ai cu ce sa te întorci ,lăsați portul ca nu pleacă niciun mijloc de transport din port spre Fetești ,poate băgați autobuzul minune și așa stă degeaba.