Europa reduce abandonul școlar, România menține rate alarmante
În anul 2025, rata abandonului școlar în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani din Uniunea Europeană s-a menținut la 9,1%, indicând o apropiere de obiectivul programat pentru 2030, care este fixat la 9%. Pe parcursul ultimului deceniu, acest indicator a înregistrat o scădere constantă, pornind de la nivelul de 11% în 2015. Cu toate acestea, diferențele dintre statele membre rămân semnificative, iar România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată din bloc, ceea ce ridică întrebări despre provocările locale, politicile educaționale adaptate și modul în care comunitățile pot susține tinerii să-și finalizeze învățământul obligatoriu sau formarea profesională.
Evaluările privind distribuția părții celor care părăsesc prematur sistemul educațional arată o separare clară între țări. Astfel, ponderea este estimată într-un interval ce pornește de la 2,1% în Croația până la 15,5% în România. Pe partea cealaltă, cele mai reduse rate s-au înregistrat în Croația, Grecia, Irlanda și Polonia, unde valorile se situează în jurul sau sub pragul de 4%. În ceea ce privește extremele, alături de România se află Germania (aproximativ 13,1%) și Spania (aproximativ 12,8%), ceea ce evidențiază diferențe semnificative în abordările naționale față de educația tinerilor și de măsurile de sprijin.
Deși un grup de 17 state a atins deja obiectivul de sub 9% la nivelul Uniunii pentru 2030, tabloul general arată că evoluția este încă inegală între locații. În termeni doar generali, se poate observa că progresul a fost afectat de contexte economice regionale, de evaluări ale programelor de sprijin pentru elevi și de evoluțiile demografice, ceea ce sugerează necesitatea unor intervenții ila de contextualizate pentru a menține traiectoria spre o educație mai incluzivă.
În ultimii zece ani, media europeană a înregistrat o scădere de 1,9 puncte procentuale. Cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Malta (cu aproximativ 7,7 puncte procentuale), în Portugalia (aproximativ 7,4 pp) și în Spania (aproximativ 7,2 pp). În același interval, în șapte state au fost observate creșteri ale ratei abandonului, printre care Cipru, Germania și Austria, ceea ce subliniază că îmbunătățirile nu sunt uniform distribuite.
Dintre diferențele care țin de sex, există o tendință în majoritatea țărilor în care băieții părăsesc mai frecvent sistemul. În ansamblu, în 2025 rata pentru bărbați a fost de 10,6%, în timp ce pentru femei a fost de 7,5%, diferența fiind de 3,1 puncte procentuale. Excepțiile apar în unele țări, iar distincția nu se manifesta uniform: în multe state diferențele între sexe sunt mari, în timp ce în altele, cum ar fi România și Bulgaria, acest dezechilibru este mai puțin pronunțat. Diferențe semnificative pot fi observate în Spania, Letonia, Malta și Slovenia, unde decalajele între sexe sunt de 5-6 puncte procentuale, în timp ce în Cehia dispar aproape cu totul.
Din perspectiva pieței muncii, tinerii care părăsesc prematur învățământul întâlnesc dificultăți mai mari în căutarea și ocuparea unui loc de muncă. În 2025, aproape jumătate dintre aceștia (46,2%) erau angajați, 30,8% nu lucrau dar își doreau să lucreze, iar 23,1% nu lucrau și nu își doreau să lucreze. Dacă aceste valori sunt raportate la întreaga populație de 18-24 de ani, avem unitățile corespunzătoare: 4,2% angajați, 2,8% șomeri activi și 2,1% inactivi. Această imagine oglindește legături puternice între părăsirea prematură a sistemului educațional și perspectivelor de integrare pe piața muncii, subliniind importanța strategiilor de orientare profesională, sprijin pentru formare și programe de angajare tânără.
În ceea ce privește distribuția spațială a fenomenului, cele mai scăzute rate de abandon apar în marile orașe, unde se înregistrează în jur de 8% și unde există șanse mai mari de a accesa servicii educaționale calificate și programe de sprijin. În orașele mijlocii și în zona periurbană, procentul se situează în jur de 10,1%, iar în mediul rural valorile sunt de aproximativ 9,6%. Aceste discrepanțe subliniază necesitatea unor politici adaptate la context, intervenind în mod specific în zonele unde resursele educaționale, oportunitățile de formare profesională și accesul la servicii de ocupație se află sub nivelul optim.
Privind în ansamblu, datele evidențiază o evoluție pozitivă la nivel european, dar și o nevoie clară de acțiune la nivel național pentru a reduce diferențele regionale, de gen și de mediul de rezidență. În viitor, eforturile ar trebui să urmărească consolidarea accesului la educație de calitate, extinderea ofertei de formare profesională, dar și îmbunătățirea sprijinului pentru tineri în tranziția de la educație la muncă, astfel încât abandonul să nu mai reprezinte un obstacol în dezvoltarea individuală și în dinamica economică a comunităților.
