Ultima oră
NEWS

Șeful Armatei, inculpat de DNA în perioada semnării contractelor din programul SAFE

Generalul Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a fost audiat, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia Militară, într-un dosar de trafic de influență și abuz în serviciu deschis pentru o faptă de anul trecut. Momentul audierii la DNA a generalului coincide chiar cu perioada în care România se grăbește să semneze cât mai multe contracte pentru apărare, în programul SAFE. Șeful Armatei a mers la sediul DNA, în calitate de suspect, în haine civile şi însoţit de avocat. Vlad Gheorghiță ar fi influențat obținerea unor avantaje de către fiica altui general, prin suplimentarea locurilor la Facultatea de Educație Fizică, dar astfel i-ar fi asigurat acesteia și angajarea ulterioară în Ministerul Apărării. De această intervenție au beneficiat 20 de studenți trecuți de la locurile cu taxă la cele bugetate, iar șeful Armatei ar fi semnat în locul ministrului Apărării. DNA a comunicat oficial că șeful Armatei a fost pus sub acuzare pentru complicitate la uzurparea funcției. În dosar ar mai fi implicați încă patru generali.Conform DNA, generalul Vlad Gheorghiță ar fi intervenit pentru suplimentarea locurilor bugetate la Academia Națională de Educație Fizică și Sport, pentru a o ajuta pe fiica unui coleg general să obțină un loc fără plată la această instituție de învățământ superior, pe locurile dedicate militarilor. Aceasta urma să aibă acces automat la un loc de muncă în Armată, după finalizarea studiilor. „La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului Vlad Gheorghiță, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, a transmis DNA. În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță „ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N. Suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget”, se precizează în rechizitoriu.20 de beneficiari ai intervenției Procurorii DNA au menționat că respectivul document ar fi d 

Citește și

LIVE TV