Turul României pe două roți: Legio Phoenix MC pornește din Călărași într-o călătorie a fraternității
Motocicliști din mai multe zone ale țării se pregătesc să pornească din nou la drum în cadrul evenimentului „Turul României – Ediția a Doua”, organizat de Legio Phoenix MC. Startul va avea loc pe 26 mai, din municipiul Călărași, iar traseul va traversa o mare parte din țară, reunind pasionații de motociclete într-o călătorie dedicată respectului, onoarei și frăției pe două roți.
Organizatorii anunță că orice motociclist care dorește să participe este binevenit, indiferent de clubul din care face parte sau de marca motocicletei pe care o conduce. Participanții pot însoți grupul pe întreg traseul sau doar pe anumite porțiuni, scopul principal fiind promovarea spiritului de solidaritate între motocicliști și a pasiunii pentru drumurile lungi.
Pentru cei care vor să se alăture caravanei, a fost creat și un grup de WhatsApp unde vor fi publicate informații legate de traseu, puncte de întâlnire și alte detalii organizatorice. Totodată, cei interesați sunt rugați să precizeze segmentul de traseu pe care intenționează să îl parcurgă împreună cu membrii Legio Phoenix MC.
Traseul ediției din acest an începe pe 26 mai, cu plecarea din Călărași către Gara Berheci, urmând ca în zilele următoare participanții să ajungă în Botoșani, Piatra Neamț, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Zalău, Arad, Timișoara, Hunedoara și Craiova. Turul se va încheia pe 5 iunie, la Călinești, în județul Teleorman, în cadrul evenimentului Nocturna Fest.
Organizatorii îi invită pe iubitorii motociclismului să îi întâmpine pe traseu, să participe la eveniment sau să susțină inițiativa care promovează comunitatea motocicliștilor și spiritul de camaraderie.







