Ultima oră
SPORT

Scandal în SuperLigă în care colegii au sărit să-l bată iar oficialul clubului l-a făcut nebun

Rescrie textul de mai jos într-un articol complet original, sigur din punct de vedere al drepturilor de autor. Conținutul furnizat este utilizat legal și cu acord pentru adaptare, iar textul rezultat trebuie tratat ca o creație editorială nouă, independentă. Nu menționa acest aspect în articol și nu face referire la autorul sau sursa inițială. Versiunea rescrisă trebuie să păstreze sensul factual general, dar să fie exprimată integral diferit, cu structură, formulări și construcție proprie. Evită orice preluare de expresii, formulări sau organizare din textul inițial. Dacă textul conține părți în altă limbă decât româna, traduce integral conținutul în limba română. Dacă textul conține acuzații, suspiciuni sau afirmații cu potențial defăimător despre persoane reale, rescrie conținutul într-un mod strict neutru și jurnalistic, evitând formulările categorice și prezentând informațiile într-un cadru general sau contextual, fără a afirma vinovății. Reformulează astfel încât textul final să fie adecvat publicării și să nu afecteze reputația persoanelor menționate. Scrie într-un ton clar, informativ, jurnalistic. Textul trebuie să pară un articol de presă profesionist. Nu folosi bullet points sau liniuțe de tip em dash. Scrie doar în paragrafe continue. Optimizează textul pentru SEO: integrează natural cuvinte-cheie relevante păstrează lizibilitatea și coerența evită supraoptimizarea Textul trebuie să fie mai lung decât originalul, bine dezvoltat, cu detalii suplimentare relevante, fără a inventa informații. Nu include titlu. Returnează doar textul final al articolului, fără explicații, fără introduceri suplimentare, fără comentarii. Nu include linkuri, surse sau referințe către publicația originală. Text: SuperLiga: Botoșani – Petrolul, duminică, 16:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Argeș, duminică, 19:00, DGS 1 Internaționalul U21 a dezvăluit că a fost ”aruncat ca o măsea stricată” și a dezvăluit ce i s-a întâmplat la formația gălățeană. Bană a transmis că Diego Zivulic, Paul Iacob și Joao Lameira au încercat să-l bată, iar Cristi Sârghi, directorul sportiv al echipei, l-a numit ”nebun”, în contextul în care fotbalistul s-a confruntat cu o depresie severă pe parcursul acestui sezon.Ștefan Bană a spus totul, după ce a plecat de la Oțelul Galați: ”Diego Zivulic a început să țipe și să lovească ușa” / ”Cristi Sârghi mi-a spus că sunt nebun””Am văzut tot felul de discuții în presă despre mine și vreau să clarific și eu situația după plecarea mea de la Oțelul Galați. Totul a început de la volumul muzicii. Eu ascultam muzică în camera mea, la maximum, iar Diego Zivulic, (căpitanul echipei), mi-a dat mesaj să dau muzica mai încet.Eu nu i-am văzut mesajul și a venit la mine în cameră să bată la ușă. Nu am auzit când a bătut, iar el a început să țipe și să lovească ușa, după cum se vede în imaginile de aici (FOTO jos). După aceea a început să țipe la mine. Nu i-am deschis de frică. Cum arăta ușa lui Ștefan Bană, după loviturile lui Diego Zivulic / Foto: Facebook @Daniel Bană L-am sunat pe directorul sportiv al echipei, Cristi Sârghi, care a început să îmi spună că sunt nebun și că am nevoie să merg din nou la un control. I-am spus că eu nu mai vreau să joc la Oțelul Galați, pentru că nu am venit să mă bat cu nimeni, am venit să joc fotbal.Nu este prima oară când cineva din echipă mă provoacă sau încearcă să mă bată. Au mai încercat și Paul Iacob și Joao Lameira, după o fentă la antrenament. Sunt total dezamăgit de conducerea Oțelului Galați pentru neseriozitate și îmi pare foarte rău că am fost aruncat ca o măsea stricată, după ce am ajutat clubul să își îndeplinească obiectivul de a rămâne în prima ligă.Vreau să îmi cer scuze în fața conducerii că am jignit clubul, dar nu m-am putut abține, pentru că sunt și eu om până la urmă și nu îmi place să fiu călcat în picioare. Dacă am supărat pe cineva cu comportamentul meu `neadecvat`, îmi cer scuze. Nu am făcut asta din răutate, așa sunt eu de fel, mai glumeț.Prin acest mesaj am vrut să mă fac înțeles și să clarific această situație tensionată care a apărut neașteptat de repede în mediul online. Încă o dată, baftă multă, Oțelul Galați! Am dat totul pentru voi, vă mulțumesc că mi-ați întins o mână de ajutor când am avut nevoie. Nu o să uit aceste lucruri și o să vă am în sufletul meu tot timpul. Vă respect! Hai, Oțelul Galați!”, a scris Ștefan Bană, pe Facebook. Etichete: stefan bana , plecare otelul galati , bataie stefan bana Urmărește știrile digisport.ro și pe Google NewsNoua Aplica? 

Citește și

LIVE TV