Europa identifică vulnerabilitate majoră după renunțarea lui Trump la planul cu rachete americane

În contextul evoluției paradigmelor de securitate în Europa, rachetele de înaltă precizie și lansările la distanțe extrem de mari sunt analizate ca fiind elemente-cheie ale descurajării în eventuale contexte de conflict cu Rusia. Planuri discutate în timpul administrației americane precedente vizau să aducă în teatrul european două categorii de capacități: rachete de croazieră cu arie lungă și sisteme hipersonice capabile să atingă ținte aflate la distanțe semnificative, toate destinate să permita NATO să lovească în profunzimea teritoriului advers, inclusiv baze militare, silozuri și infrastructură strategică aflată în Rusia. O astfel de dezvoltare ar facilita, în viziune oficială, o capacitate de atingere a unor obiective pe care adversarul le poate considera esențiale pentru oprirea sau limitarea operațiunilor militare.

Experții în securitate subliniază trei argumente majore pentru includerea acestor sisteme de lovire de lungă rază în deservirea securității euroatlantice. În primul rând, ele contribuie la o descurajare prin amenințarea cu impact asupra infrastructurii critice a unui potențial adversar, într-un mod proporțional cu amenințările actuale. În al doilea rând, ele creează posibilitatea unui răspuns convențional, fără a recurge imediat la forțe nucleare, ceea ce poate modifica Calculul strategic în momente deschise ale unui conflict. Iar în al treilea rând, capacitatea de a neutraliza ținte strategice înainte ca acestea să își asume un rol activ poate reduce timpul și intensitatea eventualelor explozii defensive sau ofensive.

De-a lungul decadelor, țările din Europa aflate în cadrul NATO s-au bazat în principal pe protecția ASUR (alianța) și pe prestațiile americane, adoptând o atitudine prudentă față de dezvoltarea de sisteme terestre cu rază de acțiune foarte lungă, pentru a evita posibilele încălcări ale tratatelor privind armele nucleare intermediare. În stadiul prezent, Germania și Spania dețin rachete Taurus, în timp ce Franța și Regatul Unit folosesc rachete precum Scalp și Storm Shadow. Totuși, raza lor de acțiune se situează în jurul a cinci sute de kilometri, iar acestea sunt lansate predominant din aer, ceea ce impune o superioritate aeriană clară pentru utilizarea lor eficientă împotriva Rusiei. În ceea ce privește opțiunile maritime, Franța și Marea Britanie au înarmări cu rază lungă lansate de submarine, cum ar fi rachetele MdCN sau Tomahawk, însă numărul acestora este limitat, ceea ce poate lăsa lacune în acoperirea defensivă la scară continentală.

În încercarea de a reduce dependența de Washington, Germania, Franța, Polonia și Italia au lansat în 2024 inițiativa Elsa, un program european destinat să stimuleze cercetarea și dezvoltarea unei noi generații de rachete cu rază lungă de acțiune. Ulterior, Marea Britanie și Suedia s-au alăturat acestui demers, pentru a împărți costuri, expertiză tehnică și pentru a accelera procesul de standardizare și interoperabilitate între statele membre. Cu toate acestea, majoritatea proiectelor aflate în portofoliul Elsa se află încă în stadiu incipient, iar rezultatele concrete, în termeni de prototipuri funcționale sau teste operaționale, sunt estimate să apară în intervalul de dincolo de anul 2030. În acest context, experții recomandă în mod repetat identificarea rapidă a unor soluții provizorii menite să acopere deficitul de capacități până la maturizarea programelor regionale.

Una dintre opțiunile analizate la nivel tehnic este adaptarea rachetei MdCN, de proveniență franceză, pentru utilizare de pe suprafața uscatului, aducând cu sine potențialul de a acoperi ținte aflate la distanțe mari fără a depinde de lansările din submarin. Pe lângă acestea, sectorul industrial european este activ pe segmentul rachetelor de croazieră, cu companii precum Destinus care produc anual un număr considerabil de linii de trăsături, dintre care unele au fost menționate ca utilizate și în contextul conflictelor din Ucraina. În paralel, Germania a anunțat intenția de a lucra în mod direct cu Ucraina pentru dezvoltarea de tehnologii de atac la distanță, în condițiile în care Kievul a dezvoltat de-a lungul ultimilor ani capabilități menite să atingă obiective aflate la distanțe semnificative, inclusiv rachete cu rază de acțiune extinsă, precum proiectul Flamingo.

În această dinamică, o atenție deosebită se acordă echilibrului între proiectele comune europene și necesitatea de a menține capacități de pregătire operațională în fața amenințărilor actuale. Prin adoptarea unor soluții multiple, de la adaptări tehnologice la consolidarea lanțurilor industriale, Europa încearcă să-și sporească autonomia strategică fără a compromite interoperabilitatea cu aliații din NATO. În această perioadă, toate demersurile tehnice și deciziile politice impun o viziune clară asupra rolului pe care îl vor juca rachetele de lungă rază în doctrinele de apărare moderne, precum și asupra modului în care acestea vor concepționa scenarii de disuasiune în fața capabilităților rivale.

În fine, evoluția situației este monitorizată cu atenție atât la nivel parlamentar, cât și în cercuri militare, având în vedere că în Kiev s-au dezvoltat sisteme capabile să afecteze ținte aflate la distanțe excedentare, iar discuțiile despre transferuri tehnologice, cooperări industriale și standarde comune rămân în centrul strategiilor de securitate națională. În această privință, instrumentele de descurajare și capacitatea de reacție într-un scenariu de risc ridicat vor continua să modeleze decizii politice, investiții militare și partajul operațional în cadrul alianței europene.