Fostul șef al NATO avertizează asupra dezintegrației alianței și spune că Europa trebuie să se apere singură

Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a lansat apelul pentru crearea unei noi alianțe de apărare la nivel european, argumentând că forma actuală a NATO nu mai oferă garanțiile necesare într-un context în care încrederea în angajamentul SUA este subminată. Într-un interviu pentru publicația WELT, el a subliniat că ceea ce se vede în prezent poate fi interpretat ca o tendință de disoluție a NATO, iar această evoluție ar reprezenta un risc real pentru securitatea continentală. Conform afirmațiilor sale, preocupările lui Donald Trump cu privire la angajamentul față de Articolul 5 al tratatului de apărare au alimentat scepticismul în rândul europenilor, determinându-i să concluzioneze că Europa trebuie să își asigure propriile capacități de apărare.

Ideea sa centrală a vizat formarea unei „coaliții a celor dispuși” — un grup formalizat de state membre europene pregătite și capabile să organizeze defenderea continentului în mod autonom. Rasmussen a susținut că nici Uniunea Europeană, nici NATO nu se află în prezent într-o poziție optimă pentru a consolida un pilon european în cadrul alianței existente, arătând spre necesitatea unor planuri de apărare noi, unor capacități militare extinse și a unei creșteri semnificative a producției de arme și muniții. El a evidențiat că, în contextul unei implicații mai reduse a SUA, este esențial ca Europa să-și întărească autonomia în plan militar.

Propunerea sa prevede ca participarea la asemenea inițiativă să fie restricționată la țările care îndeplinesc criterii stricte. Printre acestea s-a numărat obligația ca statele membre să aloce un procent corespunzător din bugetul pentru apărare, să se angajeze la o garanție de securitate compatibilă cu Articolul 5 și să implementeze mecanisme menite să împiedice blocarea operațiunilor militare de către un singur membru. De asemenea, Rasmussen a subliniat necesitatea unei proceduri clare prin care să se poată exclude din coaliție acele state care nu îndeplinesc condițiile respective.

Cu toate acestea, fostul lider al alianței nu a contestat importanța NATO ca structură de bază a apărării colective. El a reiterat convingerea că NATO va continua să reprezinte un pilon central, iar umbrela nucleară americană va rămâne garanția supremă a securității. În același timp, a atras atenția că, în ceea ce privește defensa convențională, europenii ar trebui să poată să se bazeze pe propriile lor capabilități, separate de dependența de sprijinul extern, în particular în relația cu Rusia. În această perspectivă, Rasmussen a cerut ca Ucraina să fie integrată într-un viitor cadru european de securitate, ca membru cu drepturi depline al unei noi alianțe propuse, punctând că dinamica avansului militar al Ucrainei subliniază necesitatea de a avea un sprijin robust în fața riscurilor regionale.

În cadrul turnului său de discuții din Berlin, Rasmussen a purtat dialoguri cu lideri politici despre fezabilitatea acestei viziuni, menționând că, deocamdată, nu s-a ajuns la un angajament ferm în favoarea unor pași concreți. El a indicat că între timp se poartă numeroase convorbiri cu diverse părți interesate, fără a specifica semnarea unor acorduri sau a unor pașe oficiale.

Propunerile sale însumează o provocare geopolitică majoră: cum poate Europa să își consolideze capacitatea de apărare în paralel cu menținerea unui veritabil cadru de securitate transatlantic, în condițiile în care contextul internațional rămâne volatil și potențial volatilizant pentru alianțe tradiționale. Deschiderea către o colaborare mai strânsă între statele europene, precum și integrarea unor componente noi în structuri de securitate regionale, rămân subiecte de discuție intensă pentru noi etape ale dialogului dintre statele membre, cryptic în viziunea lui Rasmussen fiind că cooperarea europeană ar trebui să beneficieze de o echipă de coerență strategică, de un cadru clar de responsabilități și de un acord comun asupra priorităților de apărare.

Începutul unei asemenea reforme ar necesita, în mod inevitabil, o regândire a finanțării, a alocărilor bugetare și a condițiilor de colaborare operațională între statele participante, precum și definirea unui mecanism de coordonare eficientă între fungii din cadrul alianței actuale. Deocamdată, ideea promovată de Rasmussen rămâne în stadiu de vizionare politică și de discuții la nivel înalt, fără confirmări ferme privind implementarea, în timp ce Europa caută răspunsuri la una dintre cele mai persistente lovituri la adresa securității sale collective: cum poate asigura, pe termen lung, apărarea propriului continent în afara dependențelor exclusive de alianțe tradiționale și cum poate integra în mod real Ucraina într-un cadru de securitate occidental, fără a destabiliza echilibrul deja compromis între relațiile cu o mare putere vecină.