Ion Oblemenco la Filiași într-un episod mai puțin cunoscut
Academicianul profesor doctor Irinel Popescu, recunoscut la nivel mondial ca un adevărat mentor în hepatologie și ca pionier al transplantului hepatic, a împărtășit într-un interviu memorii despre lumea fotbalului românesc, pe care a păstrat-o aproape de inimă încă din tinerete. În cadrul podcastului Prietenii lui Ovidiu, realizat de Ovidiu Ioanițoaia pentru Gazeta Sporturilor, chirurgul s-a oprit asupra unui moment din copilărie, când într-un oraș mic ca Filiași s-a croșetat o legătură între sport, comunitate și identitate națională.
Episodul despre Ion Oblemenco, la Filiași, rămâne în amintirea localnicilor ca un reper de început de carieră. Pe vremea aceea, tânărul de la Tractorul Corabia, numit iarăși „Dumnezeul oltenilor” în cercurile de atunci, a fost chemat să joace împotriva Progresului Filiași. În acea partidă, Oblemenco a fost protagonistul unui moment inedit: un șut foarte puternic a lovit gardul de lemn al stadionului, rupând o parte din el și rămânând ca o scenă menită să fie povestită ani la rând. Este o poveste care, spune Popescu, presa locală și comunitatea au transferat-o în mitul începuturilor unui jucător ce avea să devină legendă.
Popescu melodizează apoi parcursul său dinspre teren spre tribună, rememorând mutările semnificative din infrastructura sportivă oltenească. El amintește de trecerea de la stadionul Tineretului la stadionul Central, actualul stadion Ion Oblemenco, o etapă-cheie în istoria Craiovei și a suporterilor săi. Aceste momente, învățate direct din memoria colectivă a orașului, reflectă legătura profundă dintre oraș, echipă și identitatea națională pe care profesorul o consideră una dintre însemnele spațiului românesc. În viziunea sa, sportul nu este doar competiție, ci o expresie a mândriei naționale, capabilă să adune oamenii în numele unei pasiuni comune.
Într-un alt plan, interlocutorul vorbește despre generațiile de aur care au definit fotbalul românesc în anii 1960, perioadă în care nume precum Florea Dumitrache, Cornel Dinu, Mircea Lucescu sau Nicolae Dobrin au împins jocul spre performanțe notabile. Însă, în această pânză, poposirea lui Alexandru Boc apare ca o punctare aparte: fotbalist de anvergură care s-a dezvoltat în Oradea, a bifat pași la Petrolul și a ajuns apoi la Dinamo. Popescu spune că Boc a reprezentat o buclă esențială în fidelizarea admiratorilor sportului românesc, o perioadă în care patosul și tehnica se împleteau într-un adevărat fenomen pentru generații viitoare.
Legătura dintre sport și comunitate, pe care o subliniază Popescu, nu se oprește la amintiri despre stadion sau despre marii jucători. Încă din această perioadă, el asociază pasiunea pentru fotbal cu o perspectivă amplă asupra identității naționale, o viziune pe care o cultivă în prezent printr-un serviciu medical ce inspiră încredere în fertilitatea cercetării și în medicina românească, dar și prin modul în care își transmite aprecierea față de echipele naționale. În discursul pe care îl oferea în cadrul emisiunii, el vorbește despre importanța menținerii unui spațiu de afirmare pentru sport, atât în orașe mici, cât și la nivel național, ca o forță de coeziune în fața provocărilor internaționale.
La final, Popescu reiterează sentimentul de mândrie pe care îl trăiește atunci când urmărește meciuri ale echipelor naționale, subliniind că, indiferent de perioadele dificile sau de decepțiile sportive, legătura cu fotbalul local și cu istoria acestei discipline rămâne o constantă a identității sale. Pentru el, sportul românesc este o filieră prin care se conectează rădăcinile comunității cu aspirațiile țării, iar amintirile despre Filiași, despre Ion Oblemenco și despre generațiile de aur contribuie în continuare la o percepție optimistă asupra viitorului sportiv românesc.
