Bateriile pot reduce prețul energiei cu 30% în analiza lui Dumitru Chisăliță

În spațiul public circulă tot mai des o afirmație simplă, dar atrăgătoare: Hidroelectrica ar fi ales să acorde bonusuri considerabile în loc să investească în baterii, iar dacă această direcție ar fi fost urmărită, prețul energiei ar fi scăzut cu până la 30%. Este o afirmație puternică, însă realitatea economică și tehnică este mult mai nuanțată și merită o clarificare serioasă.

O analiză realizată de Dumitru Chisăliță, expert în energie, indică faptul că afirmația în cauză este exagerată și nu oglindește în mod fidel contextul tehnic și economic al sistemului energetic românesc.

În primul rând, bateriile nu generează energie. Ele mută energia în timp: o pot stoca în perioadele cu prețuri reduse și o pot elibera atunci când cererea este intensă și prețurile cresc. Prin această dinamică, rolul lor nu este să scadă consumul total sau costul de producție, ci să diminueze vârfurile de cerere și, implicit, produlția de energie în intervale scurte. La nivel național, stocarea prin baterii este în prezent estimată la aproximativ 913 MWh. Planurile Hidroelectrica vizează o capacitate de stocare de 2000 MWh până în 2026‑2028, cu detalii precum 72 MWh la Crucea în 2026 și 256 MWh la Porțile de Fier II în 2028, iar 1673 MWh ar fi planificați, dar necontractați în acest moment.

Ca referință despre cererea energetică, consumul zilnic al României se situează în jur de 140.000–150.000 MWh. Chiar dacă sistemul ar beneficia de întreaga platformă de 2000 MWh de stocare, această capacitate ar acoperi doar aproximativ 1–1,5% din consumul zilnic. Cu alte cuvinte, bateriile ar putea alimenta rețeaua pentru câteva ore, la o putere de 500–1000 MW, ceea ce reprezintă un rol util, dar limitat în contextul necesarului energetic național.

În ceea ce privește impactul asupra prețului, în perioadele de vârf, când energia devine foarte scumpă, bateriile pot genera o reducere vizibilă a prețurilor. De exemplu, dacă prețul urcă până la aproximativ 900 de lei pe MWh într-un interval tensionat, introducerea a câtorva sute de MW din capacitățile de stocare ar putea determina o scădere de 5–15% a prețului, iar în condiții extreme chiar mai mult. Însă, în calculul mediu pe o zi întreagă, efectul se diluează considerabil, iar scăderea medie probabil se situează între 1% și 3%. Pentru o reducere generală de 30% a prețului ar fi necesare capacități de stocare de ordinul zecilor de mii de MWh, nu doar 2000, iar reducerea ar trebui să provină dintr-o combinație de soluții, nu exclusiv din baterii. Pe lângă stocarea prin baterii, prețul energiei este influențat în principal de costul gazului natural, de conectivitatea cu piața energetică europeană, de costul certificatelor de CO2 și de nivelul producției hidro și nucleare.

Este adevărat că bateriile joacă un rol esențial într-un sistem energetic care înregistrează o pondere tot mai mare a surselor regenerabile, contribuind la stabilitatea rețelei și la reducerea volatilității prețurilor. Însă, ele nu reprezintă o soluție miraculoasă pentru scăderea masivă a costurilor energiei.

Pe de altă parte, critica legată de bonusurile acordate în companiile de stat din România este justificată în multe situații. Adesea, aceste recompense nu par să fie legate în mod strict de obiectivele de performanță sau rezultatele reale, iar această situație poate ridica probleme de justificare și transparență. Discuția publică pe această temă este legitimă și necesară, întrucât guvernanța corporativă și responsabilitatea în cheltuiri reprezintă un factor important pentru credibilitatea și stabilitatea sectorului energetic.

În concluzie, evoluția tehnologică și evoluția economică a sistemului energetic românesc sugerează că bateriile au un rol clar în consolidarea stabilității și a flexibilității în fața creșterii înțelegerii cu energia regenerabilă, dar nu pot curma semnificativ costurile generale ale energiei la nivel național. O scădere substanțială a prețurilor necesită o combinație de măsuri, de la extinderea capacităților de stocare și optimizarea infrastructurii de interconexiune, la politici energetice coerente, eficiență sporită și o definiție clară a responsabilităților în sectorul public.