Iar ne căutăm direcția?
Datele economice nu lasă loc la iluzii: producția industrială pare să intre într-un ciclu de scădere, consumul se temperază, iar inflația continuă să mănânce din puterea de cumpărare a familiilor. Într-un astfel de context, încrederea mediului privat se erodează pentru că semnalele de pe scena publică devin tot mai des contradictorii, iar predictibilitatea politicilor publice pare să lipsească. Alegerea modului în care autoritățile reacționează în aceste momente critice va decide dacă România se va prăbuși într-un haos politico-economic sau va deschide o etapă de transformare și refacere. Suntem într-un moment decisiv, unul dintre cele mai hotărâtoare din ultimele decenii, în care trebuie să ne reorietăm ferm direcția, să o facem stabilă și credibilă în fața investitorilor și partenerilor externi.
Paradoxul este că România nu duce lipsă de ținte și oportunități. Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, accesarea fondurilor europene, proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și mecanismele moderne de finanțare, precum SAFE, reprezintă șanse reale de modernizare accelerată și de consolidare a structurii sociale. În teorie, ne-am transforma rapid, dispunând de capital, de know-how și de acces pe piețe diverse. Însă în practică, aceste oportunități pot fi risipite dacă nu vin însoțite de un element absolut essencial: încrederea. România are dificultăți în a exporta încredere, iar această provocare este amplificată de faptul că încrederea nu se clădește pe simple promisiuni politice, ci pe consecvența înfăptuirii unor fapte concrete, pe coerența măsurilor și pe respectarea angajamentelor.
În plin context de bâlbe politice, mediul de afaceri caută să mențină în picioare fundația unei piețe economice emergente, fără a solicita privilegii. Ce cere însă este mult mai mult decât aparentele avantaje ale unor contracte neclare sau ale unor aranjamente aparent privilegiate: cer transparență, predictibilitate și stabilitate. Aceasta reprezintă, în esență, linia de demarcație dintre economiile care cresc în mod sustenabil și cele care rămân captive în cicluri de volatilitate. Investițiile nu sunt actele unui soi de optimism vag sau rezultatul unor înțelegeri netransparente din birouri ministeriale; ele sunt decizii calculate, fundamentate pe reguli clare și pe așteptarea comportamentului statului. Când regulile se schimbă frecvent, când politica fiscală și cea economică devin imprevizibile, iar semnalele publice intră în contradicție, capitalul devine precaut, se reorientează sau pleacă.
În acest context, principalul risc pentru România nu este neapărat o recesiune tehnică, ci erodarea credibilității. Un posibil downgrade de rating nu ar însemna doar o retușare a unor cifre, ci un semnal puternic că direcția aleasă este incorectă. Costurile de finanțare ar crește, presiunea asupra bugetului ar spori, iar efectele s-ar răspândi rapid în economia reală, de la companii până la consumatori. Din fericire, există o cale de a evita un astfel de scenariu: o pistă a deciziilor coerente, nu spectacole de PR. În primul rând, disciplina fiscală trebuie să devină o prioritate reală, nu doar o declarație. Regimul fiscal nu poate rămâne un instrument populist de șantaj la adresa companiilor sau a contribuabililor; nu este oportun să se alimenteze mistere printr-o fiscalitate surprinzător de schimbătoare. O politică fiscală predictibilă, cu reguli clare, cu ținte bugetare anuale și cu perspective pe mai mulți ani, ar consolida încrederea investitorilor și ar sprijini consolidarea poziției macroeconomice a țării.
De asemenea, soluțiile pentru a supraviețui și a prospera în peisajul european în continuă schimbare includ accelerarea absorbției bunei a fondurilor UE, reforme administrative menite să reducă birocrația și să crească eficiența cheltuielilor publice, precum și aproximarea la standardele de transparență și guvernanță care pot oferi mai multă predictibilitate mediului privat. În plus, consolidarea mediului juridic – în special în domeniul titularității și protecției investițiilor, al contractelor publice și al regimului de licitații – ar spori încrederea investitorilor în capacitatea României de a face reguli stabil, corecte și aplicate uniform. Este esențial ca aceste evoluții să fie însoțite de angajamente clare privind dialogul cu sectorul privat, de monitorizarea rezultatelor reformelor și de comunicarea eficientă a pașilor realizați.
Există trei piloni pe care o strategie credibilă ar trebui să îi prioritizeze: guvernanța, disciplina fiscală și climatul de investiții. La nivel de guvernanță, este necesar să se clarifice responsabilitățile, să se optimizeze achizițiile publice, să se îmbunătățească administrarea proiectelor finanțate din fonduri europene și să se asigure respectarea standardelor de integritate. În ceea ce privește disciplina fiscală, obiectivele pe termen mediu trebuie să fie transparente, cu un plan realist de consolidare, care să nu pună pe umerii mediului de afaceri aruncări nejustificate de sarcini fiscale. În fine, pentru un climat de investiții predictibil, este crucial ca regulile să fie clare, recurente în timp și să reflecte un angajament veritabil față de stabilitatea macroeconomică, inclusiv față de obiectivele de inflație și de creștere economică pe termen lung.
Răspunsul la această provocare nu va veni dintr-un gest spectaculos, ci dintr-un ansamblu de măsuri coerente, dintr-o cultură a responsabilității și din capacitatea României de a transforma promisiunile în rezultate concrete. Abordarea corectă înseamnă să punem în practică reforme care să genereze încredere, să modernizăm administrația, să facilităm investițiile și să folosim în mod eficient instrumentele disponibile prin programele europene și prin mecanismele de finanțare la nivel național. Doar astfel România poate păstra ritmul de convergență cu economiile avansate, poate atrage capitalul necesar pentru transformare și poate evita o degradare a stabilității macroeconomice.
În final, timpul acționării eficiente a sosit. Nu este vorba despre așteptări strălucitoare, ci despre decizii raționale, despre aplicarea consecventă a regulilor, despre responsabilitatea în gestionarea finanțelor publice și despre transparența în relația cu mediul de afaceri. Dacă aceste principii vor ghida politica economică, România poate transforma provocările actuale în oportunități reale: vom vedea o redresare credibilă, o absorbție mai bună a fondurilor europene, investiții mai predictibile și o industrie care nu doar că își menține ritmul, ci își denumește clar obiectivele pentru o creștere sustenabilă în ambițiile sale de pe termen lung.
