BUJORUL – FLOAREA NAȚIONALĂ ȘI SIMBOL FLORAL AL ROMÂNIEI, PRIN SEMNAREA PETIȚIEI OFICIALE

Am lansat apelul în vederea susținerii proiectului de lege Bujorul – Floarea Națională și Simbol Floral al României.

Într-un context național și internațional complex și complicat, considerăm că susținerea unor frumoase simboluri naționale merită sprijinul tuturor. Evenimentul de ieri, 21 Mai, a.c, premergător sărbătoririi a 170 de ani de existența a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a avut loc în Campusul USAMV București, în mijlocul unei superbe colecții alcătuite din 5 specii spontane și 3 specii cultivate care însumează peste 70 de soiuri și hibrizi – în mare parte cu contribuția cercetărilor specialiștilor floricultori ai Facultății de Horticultură.

La eveniment ne-am bucurat să îi avem alături pe Ministrul Educației, domnul prof.dr. Sorin Mihai Cimpeanu, pe Vicepreședintele Senatului României, domnul Robert Marius Cazanciuc, alături de Rectorul USAMV București, domnul prof. Răzvan Ionuț Teodorescu, de profesorii Florin Toma, Florin Stanică și Adrian Asănică, precum și de parteneri ai USAMV și iubitori ai Bujorului, de la cei mai mici, la studenți, profesori și seniori.
Peste 100.000 de români poartă nume sau prenume de Bujor.

Vă invităm să susțineți alături de noi acest demers – declararea Bujorului drept Floarea Națională și Simbol Floral al României, prin semnarea petiției oficiale https://www.petitieonline.com/bujorul_-_floare_naional_i_simbolul_floral_al_romaniei#form

One thought on “BUJORUL – FLOAREA NAȚIONALĂ ȘI SIMBOL FLORAL AL ROMÂNIEI, PRIN SEMNAREA PETIȚIEI OFICIALE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ