CE TREBUIE SĂ ȘTIIIon Țiriac, 86 de ani, a fost și este una dintre figurile publice din România care nu s-a ferit niciodată de cuvinte. Miliardarul a spus mereu lucrurilor pe nume, deși au fost situații când opiniile sale au deranjat anumite instituții sau persoane. Fostul tenismen, recunoscut ca fiind și un mare dinamovist, critică în termeni duri un proiect aflat în derulare în mijlocul Bucureștiului. De ce spune despre el că este ”o greșeală capitală”?De ce critică dur Ion Țiriac locul de construcție al stadionului Dinamo: ”E o greșeală capitală!”Anul 2026 a început cum nu se putea mai bine pentru fanii lui Dinamo București. În primul rând, echipa lor din prima ligă a redevenit o forță în România, luptându-se de la egal la egal cu rivalele din Capitală, din Cluj sau din Craiova. Apoi, problemele financiare se pare că au dispărut. Un alt aspect care a adus bucurie și speranță în ”Ștefan cel Mare” s-a petrecut în luna ianuarie: atunci, lucrările la noul stadion al lui Dinamo au demarat oficial, odată cu demolarea vechii arene.Întreaga suflare alb-roșie are speranțe că, peste doi ani, echipa din prima ligă va avea propriul stadion și nu va mai juca cu ”chirie” pe Arena Națională sau Arcul de Triumf. Există însă și unele voci nu la fel de entuziasmate. Un uriaș fan dinamovist, poate cel mai important din punct de vedere al numelui, Ion Țiriac, nu este încântat de proiectul din ”Groapă”.În opinia miliardarului, autoritățile au comis ”o greșeală capitală” atunci când au fost de acord cu acest proiect. Țiriac nu contestă deloc faptul că Dinamo avea nevoie de o arenă nouă, însă este revoltat de locul ales, care este același. El spune că, în zi de meci, zona va ajunge să fie blocată din cauza traficului intens.
Un continent se va rupe în două mai devreme decât credeau oamenii de știință. Se va forma un nou ocean”E o greșeală capitală! Să faci stadionul în mijlocul Bucureștiului, fără un parking, fără nimic, să blochezi tot, când aveai posibilitatea enormă… Era mai ieftin, era mai frumos să îl facă ori pe autostradă, ori la Săftica. Nu se mai fac stadioane în mijlocul orașului, dar a fost programat acum nu știu câți ani. Dar îi mulțumesc domnului ministru de Interne, că s-a ocupat de treaba asta. Uite că vine stadionul, e în regulă, mai bine să îl faci acolo, decât să nu îl faci. Ar fi trebuit să se gândească înainte. Dar e bun, Dinamo merită totuși un stadion undeva, dar nu în mijlocul Bucureștiului”, a afirmat Țiriac, conform gsp.
Tragedie: niciun supraviețuitor, după prăbușirea unui avion. O echipă întreagă a murit”Stadionul Dinamo Mircea Lucescu” – numele noi arene din Ștefan cel Mare
Cum va arăta noul stadion al lui DinamoPe data de 19 ianuarie 2026, într-o dimineață
Related Posts
-
CE AVEȚI DE FĂCUT ÎN CAZ DE CUTREMUR
Urmăriți clipurile de mai jos, cu 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐢 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞…
-
De ce scad vânzările de mașini în Europa și ce se întâmplă în România
După șase luni consecutive de creștere, piața auto…
-
Programul transportului public de Paște în București
Autoritățile Capitalei anunță că, în noaptea de Înviere,…



