Orașul care încearcă să redevină comună după 16 ani de referendumuri și patru proiecte de lege

Comuna Căzănești din județul Ialomița a devenit oraș în anul 2004, într-un context național în care România se afla în plin proces de adaptare la criteriile de urbanizare necesare aderării la Uniunea Europeană. În acea perioadă, era înregistrat un val de modificări administrative care transformau în mod accelerat unele localități rurale în orașe, în pofida faptului că, la acel moment, multe dintre acestea nu îndeplineau condițiile legale minim necesare pentru a primi acest statut.

Ceea ce rămâne didactic în cazul Căzănești este disjunția între intențiile legilor și realitatea demografică a localității. Criteriul fundamental pentru a accede la statutul de oraș este o populație de cel puțin 5.000 de locuitori. În 2003-2004, când bilanțurile sociale erau solide, Căzănești avea puțin peste 4.800 de locuitori, iar de-a lungul anilor numărul a înregistrat o scădere constantă, potrivit datelor recensământului din 2021 indicând o populație de aproximativ 2.900 de oameni. Cu toate acestea, în acea perioadă, inițiativele legislative cele MAJORE din Parlament au avansat proiecte de transformare a unor comune în orașe, iar decizia finală a fost adoptată în cadrul unui act legislativ din 2004.

Proiectul de lege care a transformat Căzănești în oraș a fost susținut de trei parlamentari social-democrați din județ, iar cu toate că au existat voci de oponență, aprobarea a fost aprobată. Într-un context în care s-au exprimat rezerve, fostul deputat PRM Lucian Bolcaș a comentat că este o comună necăjită și probabil că va rămâne așa. În mod oficial, Parlamentul a adoptat această schimbare la începutul anului 2004, iar în aprilie acel an, comunitatea a sărbătorit trecerea de la rangul de comună la cel de oraș, marcând o nouă etapă administrativă pentru localitate.

Impactul practic al trecerii la statutul de oraș a fost însă discutabil pentru locuitori. În primii ani de după transformare, au apărut nemulțumiri legate de costuri: oamenii au semnalat faptul că taxele și impozitele au crescut, iar fondurile alocate dezvoltării locale nu au acoperit nevoile reale ale comunității. Aceste observații au fost consemnate de autoritățile județene, iar prefectul de atunci al Ialomiței, Mădălin Teculescu, a subliniat că reformarea statutului a adus avantaje mai puține decât așteptările, generând uneori o stare de nemulțumire în rândul populației.

Ca reacție la aceste nemulțumiri, în aprilie 2010 a fost organizat un referendum local cu scopul de a redobândi statutul inițial de comună. Rezultatul indicat de cam toate sursele locale a fost că peste 90% dintre alegători își exprimau dorința de revenire la vechiul statut, însă procedura nu a fost validată, deoarece nu s-a atins pragul de participare necesar – adică minimul de jumătate plus unu dintre cetățeni trebuia să voteze în favoarea revenirii, iar acest prag nu a fost atins în totalitatea secțiilor de vot.

În prezent, situația rămâne că Căzănești continuă să fie oraș din punct de vedere administrativ, o decizie căreia i-a fost asociată o serie de recomandări și evaluări în relația cu dezvoltarea locală, finanțarea și capacitatea de a susține proiecte de infrastructură. Exemplul său este adesea folosit în discuțiile despre reformele administrativas din România, reliefând ambivalența dintre obiectivele de urbanizare promovate la nivel central și realitățile demografice și economice ale comunităților locale. Înțelegerea acestei dinamici rămâne importantă pentru interpretarea modului în care deciziile de administrație publică modelează viața cotidiană a locuitorilor din Căzănești, precum și din alte localități cu evoluții similare.