Evreii observă primul Shabbat după atacul din Golders Green

Pentru prima dată în viața sa, Derek a ales să-și ascundă kippah-ul în public și a cumpărat o șapcă de baseball pentru a ieși în lume fără a-și expune simbolul religios. «Am fost la cumpărături ieri și mi-am luat o șapcă», spune bărbatul, care locuiește în Edgware, în nordul Londrei, și a dorit să-și păstreze anonimatul. «Nu obișnuiesc să port șapcă de baseball. M-am simțit că orice deplasare cu metroul, ca evreu religios, ar fi devenit prea problematică.» În fiecare vineri seară, Derek și multe alte familii evreiești din întreaga lume marchează încheierea săptămânii și începutul Sabatului, aprinzând lumânări și adunându-se la masă pentru cină, pentru a împărtăși mâncarea și conversația. În dimineața de sâmbătă, se îndreaptă spre sinagogă pentru rugăciune și reflecție asupra săptămânii trecute. Deși ritualul rămâne neschimbat în esență, acest Shabbat va părea, pentru fiecare evreu din Marea Britanie, diferit în lumina amenințărilor recente. Deși își acoperă kippah-ul în public, Derek spune că va participa la slujbă ca de obicei, însă atmosfera va fi cu siguranță mai intensă. «Nu e surprinzător că, în această săptămână, securitatea va fi și mai accentuată. Sinagoga mea este ca o închisoare. Și este una mică», spune el. Adaugă că nu a trăit niciodată — nu la nivelul urii, ci la tăcerea asurzitoare a unei comunități și a unei țări în urma unui antisemitism virulent.

Adam Wagner, un jurist de renume în domeniul drepturilor omului, este unul dintre oamenii care se chinuie să regleze dacă să-și mențină rutina obișnuită. Ca mulți evrei, Wagner își pregătește Shabbat-ul mergând la brutăria kosher să cumpere challah, pâinea înfășurată în trei șuvițe, însă gândul de a merge către o zonă evreiască din Golders Green îl face să se teamă. «În adâncul gândurilor mele mă întreb cum să mă apăr ca să nu fiu înjunghiat în rând», spune el. Wagner a început să analizeze și dacă ar trebui să poarte kippah-ul în drumul său spre sinagogă în această săptămână, iar fiul său i-a cerut să promită că nu o va purta. «Nu am luat încă o decizie», spune el. «Mi-aș dori să pot să-l port.» Cu toate acestea, aceste îngrijorări nu-l vor opri să ajungă la sinagogă, deși este conștient că experiența nu seamănă cu cea din locurile de cult ale altor religii. «Voi trăi acest Shabbat la fel cum trăiesc de obicei — în sinagogă, în spatele unor ziduri înalte, cu voluntari adevărați, cu veste antispunere la înțepături, cu bariere anti-ramming instalate și cu paza profesională», spune el.

Acest tablou este împărtășit și de alții din comunitate. Jonathan Romain, fostul rabin al sinagogii Maidenhead din Berkshire, petrece în mod regulat sâmbăta dimineața în fața clădirii în calitate de supraveghetor, un rol pe care l-a preluat ca răsplată pentru sprijinul pe care l-a primit de-a lungul ani. «După mulți ani în interior, conducând slujbe și fiind protejat de alții, mă aflu acum în poziția de a întoarce favoarea pe care am primit-o», a declarat el, evidențiind schimbarea de rol într-un moment în care comunitatea se străduiește să asigure liniștea în timpul serviciilor religioase.

Pe măsură ce atacuri antisemite izbucnesc în spațiul public, viețile oamenilor obișnuiți afectează modul în care ei trăiesc sabatele și își practică credința. În Londra și în împrejurimi, sinagogile adoptă măsuri sporite de securitate, iar mentalitatea comunității se adaptează la o realitate în care două lucruri se întâmplă în același timp: păstrarea tradițiilor și apărarea împotriva amenințării. În acest context, evreii britanici răspund prin reziliență: continuă să-și păstreze ritualurile săptămânale, dar cu vigilență crescută, știind că sprijinul reciproc și pregătirea comunitară sunt piloni esențiali în fața temerilor identificate în timpul acestei perioade.