Cercetătorii au identificat ce au în comun oamenii care folosesc emoji-uri în mesaje

Emojile în creier: cum citim emoțiile prin semnele digitale, la fel ca pe cele reale

Utilizarea emoji-urilor în mesaje ar putea spune mai multe despre modul în care percepem emoțiile celor din jur decât ne-am fi imaginat, relevă un studiu recent efectuat în Marea Britanie. Cercetarea, realizată de o echipă de la Universitatea din Bournemouth, demonstrează că procesarea emoțiilor este similară în creier pentru imaginile faciale autentice și pentru emoticoane, în ciuda diferențelor evidente dintre semnele vizuale și expresiile umane reale. Rămâne în ansamblu o demonstrație a modului în care mintea noastră interpretează semnalele afective în era digitală.

Studiul a fost conceput în două părți distincte, cu scopul de a compara răspunsurile cerebrale la stimuli vizuali diferiți, dar cu aceleași destinații emoționale. În prima secvență, un grup de 24 de participanți a privit fotografii cu fețe umane afișând patru stări emoționale: bucurie, furie, tristețe și neutralitate. În a doua parte, un alt grup, alcătuit din 25 de persoane, a expus privirea la emoji-uri prelevate de pe șase platforme digitale, printre care cele utilizate frecvent în mediul Apple și pe rețelele sociale, în același tiraj de patru emoții: bucurie, furie, tristețe și neutralitate. Pentru ambele seturi de stimuli, participanții purtau căști speciale încorporate în șepci, concepute pentru a înregistra activitatea electrică a creierului și a surprinde răspunsurile neurale în timp real.

Analiza datelor a fost realizată cu ajutorul unor algoritmi avansați, capabili să deslușească tiparele electrice asociate fiecărei emoții, indiferent dacă acel mesaj emoțional provenea dintr-o față umană sau dintr-un emoji. Rezultatele au surprins prin acuratețea cu care aceste modele pot identifica emoția privită de fiecare participant. Diferențele dintre reacțiile la emojiuri și la fețe reale au fost surprinzător de reduse: creierul răspundea în mod similar la semnalele emoționale transmise de cele două stereotipuri vizuale.

Din punct de vedere temporal, studiul a dezvăluit un prim timp de apariție al semnalelor: aproximativ 70 de milisecunde după vizualizarea emoji-urilor, cu un vârf la aproximativ 150 de milisecunde. În cazul fețelor reale, activarea corticală a fost observată puțin mai devreme, la în jur de 120 de milisecunde, cu vârfuri în jur de 160 de milisecunde. Ambele tipuri de stimulare au aprins în mod predominant regiunile posterioare ale creierului, zonele asociate în mod tradițional cu procesarea fețelor și a expresiilor faciale, fapt ce subliniază similaritatea mecanismelor neurale implicate în interpretarea semnalelor afective.

În unele cazuri, semnalele generate de emojiuri au fost chiar mai clare decât cele provocate de fețele reale, iar explicarea acestui fenomen poate sta în particularitățile acestor semne: zâmbete exagerate, grimase puternice, ochi amplificați sau foarte fini, trăsături vizuale amplificate în mod deliberat pentru a transmite rapid o stare emoțională. Emoțiile umane autentice, în schimb, sunt mult mai subtile și variază în mod semnificativ de la o persoană la alta, ceea ce poate reduce sau complica recunoașterea emoțională în situații reale.

O perspectivă interesantă desprinsă din rezultate este diferența de gen identificată în cercetarea din 2023, care a adus în discuție o nuanță relevantă pentru modul în care bărbații și femeile interpretează semnalele vizuale emoționale. Concret, bărbații au demonstrat o capacitate mai bună de a recunoaște emoțiile pe baza emoji-urilor decât pe fețe reale, în timp ce femeile au avut performanțe superioare în identificarea emoțiilor pe imagini faciale autentice. Cercetătorii sugerează că utilizarea emoțiilor digitale într-un spațiu semi-secure, precum mesajele scrise, ar putea reprezenta o opțiune preferată pentru exprimarea emoțiilor, inclusiv celor negative sau afectuoase, în contexte în care interacțiunile directe pot fi mai greu de exprimat.

Impactul acestui demers asupra utilizatorilor obișnuiți este semnificativ. Persoanele care folosesc frecvent emoji-uri în comunicarea cotidiană par să dezvolte o capacitate mai mare de recunoaștere a stărilor emoționale ale altora. Fără a depăși însă granițele general acceptate, fiecare emoji ales poate funcționa ca un antrenament pentru creier, consolidând legătura dintre simbolurile vizuale și stările afective. La rândul său, această cerebrală flexibilitate poate facilita o înțelegere mai bună a emoțiilor în interacțiunile din viața reală, contribuind la o comunicare mai empatică în spațiul online.

Cu toate acestea, este important de punctat că studiul are limitări pentru o interpretare amplă: dimensiunea eșantionului este limitată, iar rezultatele provin din experiențe controlate, în vederea izolării reacțiilor la stimuli specifici. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a verifica dacă patternurile identificate se regăsesc în contexte culturale diferite, în diferite limbi și în diverse vârste ale utilizatorilor. În plus, evoluțiile rapide ale platformelor de mesagerie și ale paletei de emoji pot modifica constant modul în care se percep semnalele vizuale ale emoțiilor, ceea ce reclamă investigații periodice în această zonă.

Din perspectiva practică, concluzia este clară: relația dintre formă și semnificație în comunicarea digitală este strâns legată de modul în care creierul tău interpretează semnalele vizuale. Emojis, cu sau fără aspectul său de „foto final” al unei emoții, devin instrumente reale de citire a emoțiilor, iar practica frecventă de a interpreta aceste simboluri poate antrena mentalul să stabilească rapid conexiuni între what se vede și ce simte o persoană. Într-un mediu în care chat-urile, mesajele de pe rețelele sociale și comentariile online reprezintă o parte semnificativă din interacțiunile noastre, înțelegerea modului în care creierul procesează aceste semnale poate ghida nu doar cercetările în psihologie și neuroștiințe, ci și designul de aplicații de comunicare, precum și inițiativele de educație în alfabetizarea digitală.