Consiliul Județean Călărași s-a reunit astăzi în ședință ordinară, începând cu ora 12:00, în sala „Mihai Arbagic”. Pe ordinea de zi s-au aflat peste 20 de proiecte de hotărâre, toate fiind aprobate de consilierii județeni.
Cel mai important punct l-a reprezentat aprobarea bugetului județului Călărași pentru anul 2026, dar și estimările financiare pentru următorii trei ani. Totodată, a fost aprobat și modul de utilizare a excedentului bugetar din 2025.
Pe agenda ședinței s-au regăsit și mai multe proiecte ce au vizat patrimoniul județului, inclusiv alipiri și dezmembrări de terenuri, dar și modificări privind chiriile pentru locuințele construite prin Agenția Națională de Locuințe.
Un capitol important a fost dedicat reorganizărilor instituționale. Consilierii au aprobat schimbări în structura aparatului de specialitate al Consiliului Județean, dar și reorganizarea unor instituții culturale și sociale, precum Biblioteca Județeană, Muzeul Dunării de Jos sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
În domeniul social, au fost aprobate înființarea unor locuințe protejate pentru persoane vulnerabile, dar și desființarea unui centru de criză existent, în vederea reorganizării serviciilor.
Pe lista proiectelor aprobate s-au aflat și investiții importante în sănătate, inclusiv modernizarea infrastructurii medicale și creșterea eficienței energetice a unor clădiri medicale. De asemenea, consilierii au aprobat cofinanțarea modernizării unui drum județean prin programul „Anghel Saligny”.
Toate proiectele au trecut de votul consilierilor județeni, urmând ca acestea să fie implementate în perioada următoare și să contribuie la dezvoltarea județului Călărași.
Related Posts
-
Tensiuni în ședința Consiliului Local Călărași
Ședința Consiliului Local Călărași, desfășurată recent, a fost…
-
SCHIMBĂRI ÎN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI
Joi, 19 decembrie a.c., un nou consilier județean…
-
Ședință ordinară a Consiliului Județean Călărași: decizii importante pentru buget, educație și sport
Consiliul Județean Călărași se află în aceste momente…



