Senatorul Daniela Mihai a participat, alături de delegația PSD Călărași, la întâlnirea regională a organizațiilor din Sud-Muntenia, desfășurată la Târgoviște.
Evenimentul a reunit reprezentanți din mai multe județe ale regiunii, iar discuțiile au vizat organizarea internă, prioritățile de dezvoltare și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare. În cadrul întâlnirii, liderii prezenți au subliniat importanța menținerii unei legături directe cu nevoile cetățenilor și a implementării unor măsuri concrete pentru dezvoltare și stabilitate.
Alături de alți lideri politici și reprezentanți ai administrației locale, Daniela Mihai a susținut necesitatea unei abordări unitare și orientate spre rezultate, subliniind că PSD trebuie să rămână un partid implicat și eficient la nivel local și regional.



Related Posts
-
ACCES LIBER LA PLAJĂ: SENATORUL PSD DANIELA MIHAI SUSȚINE UN PROIECT DE LEGE PENTRU PROTECȚIA DREPTULUI CETĂȚENILOR LA LITORAL
Într-o postare recentă pe pagina sa de socializare,…
-
Daniela Mihai
În Parlament venim să muncim, nu pentru spectacol”Senatoarea…
-
Daniela Mihai: PSD impune măsuri de urgență pentru protejarea nivelului de trai al românilor
Senatoarea Daniela Mihai anunță că, odată cu noua…



