PSD Călărași susține amendamentele sociale la bugetul de stat pentru 2026

Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD va vota bugetul de stat pentru anul 2026, deși documentul a fost trimis în Parlament cu întârziere. Social-democrații spun însă că vor susține bugetul doar cu amendamente care să includă măsuri sociale considerate esențiale.

PSD intenționează să propună în Parlament finanțarea integrală a „Pachetului de Solidaritate”, destinat sprijinirii a aproximativ 3,5 milioane de persoane vulnerabile, printre care pensionari cu venituri mici, persoane cu dizabilități și familii aflate în dificultate.

În scrisoarea adresată prim-ministrului Ilie Bolojan, liderul PSD critică politica economică a guvernului, acuzând măsuri de austeritate care ar fi afectat puterea de cumpărare a populației și ar fi favorizat multinaționalele în detrimentul economiei locale și al IMM-urilor.

Sorin Grindeanu susține că PSD nu va susține politici care cresc povara asupra populației vulnerabile și afirmă că decizia finală privind măsurile propuse va fi luată în Parlament.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ