Primăria Municipiului Oltenița anunță deschiderea Biroului Prefectural: servicii administrative mai aproape de cetățeni

Locuitorii municipiului Oltenița au, începând de acum, acces mai ușor la o serie de servicii administrative care, până de curând, puteau fi rezolvate doar la Călărași. Primăria Municipiului Oltenița a anunțat deschiderea unui Birou Prefectural în oraș, o inițiativă menită să simplifice relația cetățenilor cu instituțiile publice și să reducă deplasările către reședința de județ.

Audiențele vor avea loc miercurea, între orele 13:00 și 15:00, o dată la două săptămâni. Pentru participare este necesară programarea prealabilă, care se poate face de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, la adresa de e-mail contact@primariaoltenita.ro sau la numerele de telefon 0720 914 449, 0729 780 969 și 0242 515 770 – Secretariat.

Prin intermediul Biroului Prefectural, cetățenii pot primi sprijin pentru o serie de probleme administrative, printre care fond funciar, permise și pașapoarte, emiterea ordinelor prefectului privind suprafețele de teren, depunerea de memorii, sesizări și petiții, aplicarea apostilei, precum și pentru diverse situații de urgență sau alte probleme ce țin de instituțiile publice deconcentrate aflate în coordonarea Prefecturii.

De asemenea, la acest birou pot fi adresate solicitări care vizează instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași, precum Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, Centrul Cultural Județean, Serviciul de Evidență a Populației, Drumuri Județene, Muzeul Dunării de Jos, Centrul de Asistență Medico-Socială și Spitalul Județean Călărași.

Toate solicitările depuse de cetățeni vor fi înregistrate într-un registru special, pentru a putea fi urmărite și soluționate în mod responsabil. Prin această inițiativă, autoritățile locale își propun să aducă administrația mai aproape de oameni și să ofere locuitorilor din Oltenița posibilitatea de a-și rezolva mai rapid problemele administrative, chiar în orașul lor.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ