COD PORTOCALIU LOVEȘTE CĂLĂRAȘIUL: ADĂPOSTUL DE URGENȚĂ SE ACTIVEAZĂ PENTRU PERSOANELE VULNERABILE

Municipiul Călărași se va afla sub Cod Portocaliu de ninsoare, viscol și intensificări ale vântului în intervalul 17 februarie 2026, ora 22:00 – 18 februarie 2026, ora 12:00, potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie.

În contextul condițiilor meteo severe, Adăpostul de Urgență pe Timp de Noapte, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Călărași, rămâne deschis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, oferind cazare și servicii de asistență socială în condiții de siguranță.

Unitatea dispune de o capacitate totală de 12 locuri, dintre care 7 sunt ocupate în prezent, iar 5 sunt disponibile. În caz de nevoie, spațiul poate fi suplimentat prin amplasarea unor paturi suplimentare, astfel încât nicio persoană aflată în dificultate să nu rămână fără sprijin.

Pe durata avertizării, personalul adăpostului va desfășura acțiuni în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora în siguranță la centru, prevenind astfel situațiile de risc generate de vremea extremă.

Cetățenii care observă persoane aflate în dificultate pot apela Primăria Municipiului Călărași, la numărul de telefon 0242 311 005, pentru intervenție și informații suplimentare.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ