Poliţiştii l-au găsit mirosind a alcool şi vorbind incoerent, astfel că l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testul făcut la spital a avut un rezultat de 3,35 g/l alcool pur în sânge.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a anunţat, sâmbătă, că poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au reţinut, vineri, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din localitatea Vişani, cercetat pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
Astfel, vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei au fost sesizaţi că pe DJ203 a avut loc un accident rutier.
Acolo, poliţiştii au identificat un bărbat de 48 de ani, din localitatea Vişani, care, în timp ce conducea autoturismul pe DJ203, în oraşul Făurei, ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat bordura de beton de pe marginea străzii.
Citește și
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
”Şoferul, care emana halenă alcoolică şi vorbea incoerent, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În urma expertizei a rezultat că bărbatul avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 3,35 g/l alcool pur în sânge”, a arătat IPJ Brăila.
Sâmbătă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de bărbat.
Related Posts
-
AFLĂ CE SALARIU PRIMEȘTE UN JANDARM ÎN 2023
Salariul unui jandarm, în România, în 2023, e…
-
Un bărbat dispărut din septembrie în Brăila era mort în casă. Polițiștii nu i-au verificat nici locuința
Poveste halucinantă în județul Brăila. Un bărbat dat…
-
UN BĂRBAT A RĂMAS ÎNCARCERAT ÎN CABINA EXCAVATORULUI, ÎN FUNDULEA
Un bărbat care efectua lucrări de demolare cu…


