Redpoint Management Solutions S.R.L. respinge în mod categoric alegațiile vehiculate recent în spațiul public, prin intermediul unor publicații online obscure, prin care se urmărește vădit atingerea reputației companiei denaturând în mod flagrant neadevărat realitatea faptică.
Compania își desfășoară activitatea în deplină conformitate cu legislația internă și cu cadrul normativ european aplicabil, a realizat cu succes, pe toată perioada activității, atingerea țintelor de colectare impuse prin legislația națională și europeană, respectând cu strictețe obligațiile de raportare și conformitate și parcurgând anual procesele de audit prevăzute de lege, sub toate aspectele.
În mod expres, Redpoint Management Redpoint Management Solutions S.R.L. arătăm că nu facem obiectul niciunui control în curs al Administrației Fondului Pentru Mediu sau al Subsidiarelor sale, nu am avut și nu avem dosare penale și nici nu am fost sau suntem vizați de sancțiuni ori măsuri aplicate de autoritățile competente.
Întrucât libertatea de exprimare nu poate legitima propagarea de informații neadevărate, compania a inițiat demersuri energice, necesare pentru protejarea intereselor sale legitime, inclusiv prin acțiuni legale și sesizări către instituțiile competente pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate și pentru identificarea scopului real urmărit de aceștia.
Redpoint Management rămâne fidelă principiilor de integritate, rigoare și profesionalism și își continuă activitatea în parametri normali, la standardele asumate fiind dedicați excelenței în
Poziție publică oficială a Redpoint Management Solutions S.R.L.
Prin Administrator
Related Posts
-
NU UITAȚI DE FIINȚELE NECUVÂNTĂTOARE! ÎN ZILELE DE CANICULĂ, ȘI ELE AU NEVOIE DE AJUTOR
În mijlocul verii toride, animalele – fie ele…
-
TRANSALPINA ȘI TRANSFĂGĂRĂȘANUL NU SE VOR MAI ÎNCHIDE ÎNCEPÂND DE ANUL ACESTA
De anul acesta, Transalpina și Transfăgărășanul, cele două…
-
ZECI DE CERTIFICATE ȘI PLĂCUȚE DE ÎNMATRICULARE, RETRASE DE POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI
Polițiștii din Lehliu-Gară și cei din Dor Mărunt…



