Poliția, în mijlocul elevilor din Călărași: zeci de activități pentru prevenirea violenței și creșterea siguranței în școli

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a desfășurat, în prima jumătate a lunii ianuarie, o amplă serie de activități preventive și educative în unitățile de învățământ din județ, cu scopul de a consolida siguranța elevilor și de a preveni comportamentele de risc. În perioada 8–15 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai compartimentului de analiză și prevenire a criminalității, alături de polițiștii din structurile municipale și orășenești, au organizat 26 de acțiuni educative, la care au participat peste 550 de elevi.

În cadrul întâlnirilor, au fost abordate subiecte esențiale pentru protejarea copiilor și tinerilor, precum prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive, combaterea traficului de persoane, limitele răspunderii penale și contravenționale, siguranța în mediul online, prevenirea violenței în școli și combaterea fenomenului de bullying.

Totodată, la mijlocul săptămânii trecute, polițiștii rutieri din municipiul Călărași au susținut activități de educație rutieră în mai multe unități de învățământ, oferind elevilor informații practice despre traversarea corectă a drumului public, deplasarea în siguranță ca pasageri și utilizarea trotinetelor, bicicletelor sau rolelor, precum și despre importanța respectării semnalizării rutiere și adoptării unui comportament preventiv în trafic.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au transmis că aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, în parteneriat cu unitățile de învățământ, pentru a asigura un climat de siguranță și încredere atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ