Autoritățile din Statele Unite ale Americii au decis suspendarea, începând cu 21 ianuarie, a procesării cererilor de viză pentru cetățenii din 75 de țări, măsură care vizează atât vizele temporare, cât și anumite categorii de vize de imigrare. Printre statele afectate se află și Republica Moldova.
Decizia aparține Administrația Trump și este justificată oficial prin necesitatea reevaluării procedurilor de securitate și a politicilor de imigrație. Potrivit informațiilor transmise de autoritățile americane, suspendarea este temporară, însă nu a fost anunțat un termen clar pentru reluarea procesărilor.
Măsura are un impact direct asupra cetățenilor din țările vizate care intenționau să călătorească în SUA în scop turistic, educațional, profesional sau familial. În cazul Republicii Moldova, anunțul a generat îngrijorare, având în vedere numărul ridicat de solicitări de viză și legăturile strânse ale diasporei cu Statele Unite.
Reprezentanții diplomatici recomandă persoanelor afectate să urmărească anunțurile oficiale ale autorităților americane și să consulte misiunile diplomatice pentru informații actualizate privind eventualele excepții sau modificări ale deciziei.
Related Posts
-
ȘCOALA PENTRU PĂRINȚI, ACTIVITATE DE CONSILIERE ORGANIZATĂ DE CENTRUL DE RECUPERARE DE ZI DIN CĂLĂRAȘI
Centrul de Recuperare de Zi din cadrul C.S.C.C.H.S…
-
TÂNĂR DE 26 DE ANI DIN CĂLĂRAȘI REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE
La data de 9 iulie a.c., în jurul…
-
Cine nu mai primește viză de SUA. Noi reguli dure pentru lucrătorii din tehnologie
Statele Unite au introdus restricții stricte pentru acordarea…



