Inspectoratul de Poliție Județean Dolj se află în doliu după ce inspectorul-șef al instituției, comisarul-șef Marius-Daniel Mîrzacu, a fost găsit fără viață în biroul său, la scurt timp după ce ajunsese la serviciu. Tragedia s-a produs sâmbătă, 10 ianuarie, iar primele informații indică faptul că acesta ar fi suferit un infarct.
Potrivit colegilor, Mîrzacu se afla la birou în momentul în care i s-a făcut rău, intervenția fiind, din păcate, tardivă. Decesul său a survenit fulgerător, șocând atât colectivul IPJ Dolj, cât și întreaga comunitate profesională din cadrul Poliției Române.
Marius-Daniel Mîrzacu avea 51 de ani și era originar din județul Argeș. Din 2024 ocupa funcția de împuternicit inspector-șef al IPJ Dolj, iar în luna noiembrie 2025 câștigase concursul pentru această funcție. Anterior, a condus Serviciul Anticorupție din cadrul Poliției, la nivelul județului Argeș, fiind cunoscut drept un profesionist riguros și dedicat.
Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind devotamentul și responsabilitatea cu care comisarul-șef și-a îndeplinit atribuțiile de-a lungul carierei. „Va rămâne în memoria noastră ca un polițist care a servit cetățenii cu demnitate și profesionalism”, se arată în mesajul MAI.
Moartea subită a șefului IPJ Dolj lasă în urmă o pierdere grea pentru instituție și pentru colegii care au lucrat alături de el. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Foto credit: mai.ro
Related Posts
-
MESAJ DE APRECIERE LA 160 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ÎN ROMÂNIA
Cu ocazia aniversării a 160 de ani de…
-
PLT. ADJ. ȘEF COSTACHE MARIUS A IEȘIT LA PENSIE ÎN APLAUZELE COLEGILOR DE LA SECȚIA DRAGALINA
La finalul unei cariere dedicate în totalitate binelui…
-
ATELIER DE MODELAJ ÎN LUT LA MUZEUL DUNĂRII DE JOS
Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură…



