Mihai Căldăraru – Omul Faptelor Bune lansează Campania Umanitară „Dăruiește din Suflet”, dedicată copiilor și persoanelor vârstnice din întreaga țară.

Mihai Căldăraru, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul AEPOPC România, lansează la nivel național.

Campania Umanitară „Dăruiește din Suflet”, o inițiativă menită să sprijine copiii defavorizați și persoanele vârstnice fără venituri.

Prin această campanie, se urmărește achiziționarea și distribuirea de alimente neperisabile și dulciuri, destinate persoanelor aflate în dificultate, cu scopul de a aduce alinare și speranță celor mai vulnerabili membri ai societății.

Povestea lui Mihai Căldăraru este una impresionantă.

A crescut timp de 18 ani în centrele de plasament din București, unde a fost supus abuzurilor fizice și psihice. În ciuda acestor greutăți, a reușit să își construiască un drum solid, absolvind Liceul de Arte și Meserii, precum și cursuri de reporter prin Fundația pentru Tineret.

Din anul 2011, Mihai Căldăraru este implicat activ în organizarea de evenimente și campanii caritabile la nivel național, coordonând Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din subordinea Asociației Europene pentru Protecția Omului și Protecția Copilului (AEPOPC România).

De-a lungul anilor, a oferit pachete cu alimente și dulciuri copiilor defavorizați, iar în București a organizat Campania Umanitară „Dăruiește din Suflet – Masă Caldă”, dedicată persoanelor fără adăpost.

Obiectivul principal al lui Mihai Căldăraru este ca, pe tot parcursul anului, să poată dărui pachete cu produse alimentare neperisabile și dulciuri persoanelor nevoiașe fără venituri, din întreaga țară, demonstrând că solidaritatea și bunătatea pot schimba destine.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ