Certificatele de handicap: diagnosticul nu mai este suficient. Lista afecțiunilor care nu mai garantează încadrarea

Un nou ordin ministerial modifică substanțial criteriile de acordare a certificatelor de handicap în România. Conform noilor reglementări, simpla existență a unui diagnostic medical nu mai asigură automat obținerea documentului, evaluarea fiind realizată în funcție de gradul real de afectare funcțională și de impactul asupra autonomiei personale.
Actul normativ urmărește alinierea legislației naționale la standardele internaționale și la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Accentul se mută de la boală ca etichetă medicală la capacitatea concretă a persoanei de a funcționa în viața de zi cu zi.
În acest context, mai multe afecțiuni nu mai justifică automat acordarea certificatului. Viciile de refracție și alte probleme oculare tratabile nu sunt luate în considerare dacă vederea este corectată corespunzător. Tulburările vestibulare cu caracter temporar sunt analizate individual, fără posibilitatea încadrării permanente. Epilepsia controlată medicamentos permite, în lipsa crizelor frecvente sau a rezistenței la tratament, cel mult un grad ușor. Diabetul zaharat nu mai oferă automat dreptul la certificat în absența complicațiilor severe și a unui control metabolic deficitar pe termen lung. De asemenea, afecțiunile respiratorii ușoare sau moderate se încadrează doar în grade inferioare, dacă funcția pulmonară este relativ conservată.
Pentru bolile grave și ireversibile, legislația permite acordarea certificatului permanent chiar de la prima evaluare sau după evaluări succesive. Sunt avute în vedere dizabilitățile intelectuale severe sau profunde, tulburările din spectrul autist cu afectare majoră, cecitatea, surditatea profundă, surdo-cecitatea, amputațiile de membre, paraplegia sau tetraplegia. În unele situații, caracterul permanent este stabilit după monitorizarea evoluției pe o perioadă de până la doi ani.
Procedura de evaluare devine mai riguroasă și se bazează pe teste funcționale obiective, istoricul complet al afecțiunii, răspunsul la tratament și gradul de autonomie al persoanei. Pentru bolile cu potențial de ameliorare, certificatele vor avea valabilitate limitată, de regulă între 12 și 24 de luni, urmând reevaluări periodice.
Certificatele aflate deja în vigoare rămân valabile până la data expirării, însă la reevaluare se vor aplica noile criterii. Beneficiarii au obligația de a urma programele individuale de reabilitare și integrare socială, iar nerespectarea acestora poate duce la pierderea unor drepturi. Schimbările introduse marchează o tranziție clară către un sistem centrat pe funcționalitate și autonomie, nu exclusiv pe diagnostic.