Luna ianuarie 2026
Predominanta lunii ianuarie este Pământ- Apa, modul Cardinal, energia este Yin. Ora Planetară este Saturn, care este în Pesti, la dispoziția lui Jupiter care este în Rac. Ascendentul este în Fecioară. Aici vedem sacrificiul poporului.
Este o lună a introspecției, a stabilității si a regenerării. Este ceva mai liniștită si se vede clar ca ne dorim sa petrec mai mult cu familia. Ne îndeamnă să fim mai reflexivi, mai calmi si chiar mai maturi ținând cont de predominanta semnului zodiacal al Capricornului. Acesta predominanta ne cere sa ne facem planuri pentru anul nou in care am intrat si sa punem in balanță anul care abia s-a încheiat.
Ne dorim mai multa stabilitate, ținând cont de faptul ca suntem pe nisipuri mișcătoare.
Energia Pământului, ne ajută să fim ancorați în realitate si sa ne mobilizăm pe construirea unor fundații solide pentru viitor, in asociere cu apa ne cere adaptarea la noile vremuri pe care le trăim. Sunt amplificate emoțiile, intuiția si sunt focusati doar pe relațiile profunde- familie , prieteni autentici.
Modul cardinal insa ne activează către deschidere, schimbare si punerea in practica a unor proiecte noi. E imperios sa luam decizii clare in ceea ce reprezintă resursele, mai ales cele financiare.
Așa cum am spus mai sus Ora Planetară a lunii este Saturn. Este o energie ce reflectă greutățile globale, ale omenirii. Ne arată ca vechiul nu cedează ușor, ne arată greutățile materiale, descriind perfect această perioadă a lumii. Parcă totul se mișca greoi, însă oamenii nu mai au răbdare. Se cere însă răbdare , calm, organizare si planificări. Saturn ne spune ca totul se întâmplă atunci când e timpul. Ținând cont ca prima lună a anului începe cu ora planetară a lui Saturn, mesajul cel mai important este ca “A venit timpul timpului” si da e un an in care vom fi răsplătiți în funcție de acțiunile noastre.
Dispozitorul Orei Planetare este a Jupiter, care este in Rac. Ne ajută să înțelegem ca e necesar sa fim mai uniți, mai empatici, mai protectori. Să ajutăm fără să avem așteptări.
Din 27 ianuarie, Neptun se instalează de-a binelea în Berbec pentru următorii ani, până în 2039. Neptun in Berbec este arhetipul amazoanei. Este energia feminină colectivă, elevată. Până în 2027 este punctul central al acestei perioade globale, fiind Apexul planetelor Divine- Uranus si Pluto. Acest aspect ne spune ca energia feminină poate alchimiza energiile tensionate ale planetei. Femeile pot alchimiza, pot aduce schimbarea benefică după care toți tânjim acum. Astrele Divine Uranus, Neptun si Pluto sustin planeta, sutin omenirea. Ele lucreaza impreuna pentru a scoate la Lumină toate mizeriile, minciunile si manipulările globale.
Vedeta lunii este Neptun. In Berbec aduce ambiția si dorința de a ne atinge idealul de viață. Aduce un nou nivel omenirii, un alt tip de trai. Se trece spre o nouă etapă evolutiva. În următorii ani o să vedem noi cercetări în domeniul științei neuronale, dar si în științele umaniste.
Poate aduce anarhie, violențe si distrugerea vechiului, susținând noua spira evolutiva, deoarece si-a început un nou ciclu zodiacal.
Ce a adus în istorie:
– abolirea sclaviei- Războiul Civil din America- 1861-1865
– unificarea Italiei- primul rege Victor Emanuel al II lea. Roma devine capitala 1870
– apariția monarhică austro-ungară 1867
– marea criză economică din 1873
– abdicarea forțată a lui Cuza si venirea lui Carol I
– constituția României din 1866
– dezvoltarea primelor linii feroviare 1872-1874
– se extinde armata romana
Descoperiri
– anestezia 1866
– tabelul lui Mendeleev 1869
– primul metrou din lume-Londra 1863
– mașina de scris- 1867
– apariția formelor de telefonie -Bell 1873
Cărți
-“Alice în tara minunilor”1865
-“Epopea lui Ghilgames”1872
Anul începe deja cu o schimbare mare, ținând cont de faptul ca Neptun care ne-a dus în iluzii ultimii 14 ani, iar de acum ne va pune la muncă si ne va ajuta să fim ceva mai conștienți. Cu siguranță vom mai echilibrați din toate punctele de vedere, însă e nevoie să ne si dorim echilibru dintre spirit si materie.
Credit foto& text: Sanda Ionescu Astrolog Specialist
Related Posts
-
Horoscop 30 Ianuarie/ Ce schimbări ne așteaptă azi?
Peștii vor avea parte de o zi ingenioasă…
-
PROGNOZA METEO PENTRU LUNA MAI
Meteorologii anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii…
-
Precizări ale Primăriei Oltenița privind impozitele locale pentru 2026
Primăria Municipiului Oltenița aduce la cunoștința cetățenilor următoarele…



