Primele rezultate după deshumare: ce au descoperit legiștii în cazul Rodicăi Stănoiu

Autoritățile au făcut publice primele rezultate preliminare ale necropsiei efectuate în cazul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, după ce trupul acesteia a fost deshumat în cursul zilei de 15 decembrie.

Deshumarea a fost dispusă pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii exacte a cauzei decesului, în contextul suspiciunilor apărute în spațiul public. Operațiunea a fost realizată de o echipă mixtă formată din procurori și medici legiști ai Institutului Național de Medicină Legală.

Potrivit concluziilor preliminare, rezultatele necropsiei nu indică existența unor leziuni care să poată fi puse în legătură directă cu decesul. De asemenea, examenul toxicologic nu a relevat indicii ale unei morți violente. Medicii legiști au stabilit că, până în acest moment, nu există elemente care să confirme suspiciunile legate de circumstanțe neobișnuite ale morții.

Dosarul a fost deschis din oficiu de către anchetatori, după apariția unor informații care au ridicat semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a fostului demnitar în ultimele zile de viață. Rodica Stănoiu ar fi fost internată într-o unitate medicală din București, iar apropiați au susținut că aceasta ar fi prezentat urme vizibile de lovituri la nivelul capului și feței.

Totodată, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora aceasta ar fi fost externată din spital la solicitarea partenerului său, cu mult mai tânăr, precum și suspiciuni legate de izolarea sa față de prieteni și apropiați în perioada premergătoare decesului. Au fost vehiculate și acuzații privind posibile interese legate de averea acesteia.

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase și senator timp de trei mandate, a încetat din viață la data de 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani. Până în prezent, cauza oficială a decesului nu a fost comunicată public, iar ancheta este în continuare în desfășurare.

Autoritățile precizează că rezultatele finale ale expertizei medico-legale vor fi anunțate după finalizarea tuturor analizelor de laborator.

Foto credit: MEDIAFAX

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ