Doi tineri, în vârstă de 20 și 23 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui incident petrecut într-un tren staționat în stația CF Lehliu.
Incidentul a avut loc la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 13:17, când polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Lehliu au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de un bărbat de 55 de ani, șef de tren, care a reclamat că a fost agresat fizic de mai multe persoane necunoscute.
Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că, în timp ce se afla în trenul staționat în gara Lehliu, bărbatul ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane, care ulterior au coborât din tren și au părăsit stația.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Este vorba despre doi tineri, față de care a fost dispusă continuarea urmăririi penale și măsura reținerii pentru 24 de ore.
La data de 11 decembrie a.c., cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Related Posts
-
DOI CĂLĂRĂȘENI ÎN PERICOL DE ÎNEC
Încă două persoane și-au riscat viața în aceasta…
-
SCENE INDECENTE. CE AU FĂCUT DOI FRAȚI DIN LEHLIU GARĂ ÎN PUBLIC
Un caz incredibil, care a avut loc în…
-
BILETELE DE TREN S-AU SCUMPIT
Biletele de tren s-au scumpit. CFR Călători informează…



