Doliu în cadrul ISU Călărași: s-a stins din viață locotenent-colonelul (r) Gruia Gheorghiță

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași anunță, cu profund regret, trecerea la cele veșnice a locotenent-colonelului (r) Gruia Gheorghiță, fost cadru al instituției.

De-a lungul carierei sale, acesta a slujit comunitatea cu devotament și profesionalism, dedicând o mare parte din viață meseriei de pompier. A trecut în rezervă din motive medicale, însă a rămas un reper de seriozitate și implicare pentru colegii săi.

Dispariția sa lasă un gol profund în rândul familiei, al camarazilor și al comunității călărășene, care îi datorează respect pentru munca și sacrificiul depus în slujba cetățenilor.

Reprezentanții ISU Călărași transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.

Trupul neînsuflețit al locotenent-colonelului (r) Gruia Gheorghiță va fi depus luni, 15 decembrie, la Capela Bisericii Sfântul Nifon din municipiul Călărași. Detalii privind ceremonia de înmormântare vor fi comunicate ulterior.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa:Inspectoratul pentru Situații de Urgență,,Barbu Știrbei” al județului Calarasi

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ