Clinchet de argint pe aripi de colind”, tradiția colindului care adună comunitatea călărășeană în spiritul sărbătorilor

Publicul călărășean s-a bucurat de o nouă ediție a evenimentului „Clinchet de argint pe aripi de colind”, o manifestare cultural-spirituală devenită tradiție, a cărei primă ediție a avut loc în anul 2002. De-a lungul timpului, evenimentul a reușit să aducă mai aproape spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă și să păstreze vii colindele și obiceiurile transmise din generație în generație.

Deschiderea a fost asigurată de Corul de preoți al Protopopiatului Călărași, care a oferit un moment de profundă încărcătură spirituală. Pe parcursul evenimentului, cete de colindători din întreg județul au urcat pe scenă, oferind publicului momente pline de emoție și autenticitate.

Finalul a avut o puternică dimensiune umanitară. În parteneriat cu Crucea Roșie, jucăriile adunate în cadrul spectacolului vor fi donate copiilor nevoiași, transformând bucuria colindului într-un gest concret de solidaritate.

Organizarea evenimentului a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, iar mulțumirile organizatorilor se îndreaptă către președintele instituției, Vasile Iliuță, pentru implicare și pentru pachetele oferite de Moș Crăciun tuturor participanților.

„Clinchet de argint pe aripi de colind” rămâne un eveniment al comunității, în care tradiția, generozitatea și spiritul sărbătorilor se întâlnesc, an de an, în mod firesc.

Sursa: Centrul de Cultură și Creatie- Județul Călărași

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ