Astăzi, 27 noiembrie 2025, la ora 10:00, prefectul județului Călărași, Laurențiu State, împreună cu subprefectul Valentin Deculescu, au coordonat ședința lunară a Colegiului Prefectural, întâlnire dedicată analizării măsurilor necesare pentru perioada următoare.




Discuțiile au vizat în principal pregătirile pentru sezonul rece și contextul generat de apropierea sărbătorilor de iarnă, instituțiile județene prezentând evaluări și planuri concrete pentru menținerea siguranței publice.
Principalele puncte de pe ordinea de zi au fost:
Măsuri suplimentare privind supravegherea sanitară veterinară și siguranța alimentelor, prezentate de reprezentanții DSVSA Călărași, având în vedere creșterea consumului și a comerțului specific perioadei; Respectarea legislației în domeniul manipulării și comercializării obiectelor pirotehnice, temă abordată în comun de ITM Călărași și IPJ Călărași, în contextul intensificării utilizării artificiilor și petardelor; Stadiul campaniei de împădurire și al realizării perdelelor forestiere, prezentat de Direcția Silvică Călărași, cu accent pe progresul lucrărilor și zonele prioritare; Diverse teme administrative, legate de coordonarea interinstituțională pentru gestionarea eficientă a activităților din perioada următoare.
Întâlnirea a subliniat necesitatea cooperării între instituțiile județene pentru a asigura un climat de siguranță și ordine în timpul iernii și al sărbătorilor.
Related Posts
-
ȘEDINȚĂ A COLEGIULUI PREFECTURAL. PREZENTAREA RAPOARTELOR DE ACTIVITATE ȘI TEME DE ACTUALITATE
În data de 22 mai 2025, a avut…
-
ȘEDINȚĂ DE COLEGIU PREFECTURAL
Astăzi 28 iulie 2022 ședință de colegiu prefectural.…
-
ȘEDINȚA LUNARĂ A COLEGIULUI PREFECTURAL
Astăzi, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași,…



