CAZ DE CORUPŢIE: Adjunctul şefului IPJ Călăraşi, Petronel Dumitraşcu, inculpat în dosarul “uniformelor-fantomă” al DNA

Adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Petronel Dumitrașcu, a primit la data de 11 noiembrie calitatea de inculpat în dosarul DNA privind achiziția unor uniforme de poliție care, potrivit anchetatorilor, nu ar fi existat în realitate, deși au fost facturate și declarate ca fiind recepționate.

Calarasipress relatează că: Cercetările vizează perioada 2022–2023, în care au fost derulate contracte pentru furnizarea a 230 de uniforme și șase echipamente de protecție destinate Poliției Locale Sector 1 din București. Procurorii susțin că o parte dintre aceste bunuri ar fi fost doar pe hârtie: nu au ajuns niciodată la instituție, deși plățile au fost efectuate integral.

Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la 542.497 de lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor considerate fictive.

Numele lui Petronel Dumitrașcu apare în documentele dosarului ca fiind implicat în aprobarea sau facilitarea procedurilor de achiziție care fac obiectul investigației, însă procurorii nu au detaliat public care este exact contribuția sa în comiterea faptelor.

Dosarul urmează să fie înaintat către Tribunalul București, unde procurorii au solicitat menținerea măsurilor asiguratorii asupra sumelor ce reprezintă prejudiciul adus bugetului public.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ