INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

Polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Urziceni, un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

*
Un alt tânăr de 29 de ani a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Urziceni în timp ce conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

*

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un tractor agricol, pe raza comunei Drăgoești, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Și în acest caz cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal.

  • Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au depistat o femeie de 48 de ani, din Fetești, în timp ce ar fi condus pe raza localității de domiciliu un autoturism neînmatriculat în circulație.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie aparținând autoturismului ar fi expirată.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ