Cea mai puternică armă
Ieri, 12 noiembrie, sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” Călărași, au avut la comandă, nu profesori, ci jandarmi care au dezbătut cu elevii prezenți subiecte de actualitate din mediul școlar.
Împrietenindu-se, jandarmii și copiii au vorbit liber despre viața lor de elevi și despre confruntările zilnice cu numeroase situații care îi pot influența negativ.
Violența, delincvența juvenilă și influența grupului au constituit subiecte de mare importanță, care necesită a fi diminuate în vederea creării unui mediu școlar sigur, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
Întrebați de jandarmi care este cea mai puternică armă, elevii au oferit dezlegări multiple, făcând referire la diverse tipuri de armament, însă răspunsul se afla chiar în jurul lor:„Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea ”.
Astfel, copiii au învățat că ei înșiși pot contribui, individual, cu pași mici, pentru a nu deveni autori sau victime ale unor fapte antisociale.
