Ne despărţim de un simbol al muzicii româneşti – Horia Moculescu, compozitorul, pianistul şi omul de televiziune, s‑a stins din viaţă la data de 12 noiembrie 2025, lăsând în urmă o moştenire importantă şi o viaţă cu urcuşuri şi coborâşuri.
S‑a născut pe 18 martie 1937, în Râmnicu Vâlcea, într‑o familie în care mama sa, Nidia Copetti, era de origine italiană, iar tatăl, Nicolae Moculescu, ofiţer în armata română interbelică.
A rămas orfan de mamă la vârsta de 11 ani, ceea ce a marcat profund copilăria sa.
Încă de tânăr a învăţat acordeonul autodidact, un instrument primit de la tatăl său.
Studiile liceale le‑a făcut la Turda, la Liceul de Băieţi (azi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”), unde şi‑a descoperit şi dezvoltat talentul muzical – pian şi acordeon.
Deşi dorea să urmeze Conservatorul din Bucureşti, originea sa socială („nesănătoasă” în termeni de epocă) i‑a blocat accesul, aşa că a optat pentru Facultatea de Mine din Petroşani, unde a cântat în orchestra facultăţii înainte de a se dedica muzicii.
După această etapă iniţială, Moculescu s‑a dedicat exclusiv muzicii: a activat ca pianist în cluburi şi localuri de pe litoralul Mării Negre şi în Bucureşti, apoi a devenit compozitor de muzică uşoară şi film, orchestrator, producător.
A compus peste 500 de melodii de muzică uşoară. A scris muzică de film pentru titluri precum Pistruiatul (1973), Primăvara bobocilor (1987), Miss Litoral (1991). A realizat emisiunea de televiziune Atenţie, se cântă! (aprox. 2009‑2013). Cariera sa s‑a întins pe decenii, iar colaborările sale cu interpreţi importanţi din România i‑au asigurat o poziţie de referinţă în muzica românească.
Viaţa personală a lui Horia Moculescu a fost la fel de intensă precum cea profesională:
A fost căsătorit de patru ori. A avut doi copii: un fiu (Ionuţ) care a murit la doar 31 de ani, şi o fiică, Nidia. Declaraţia sa:
„Peste moartea tatălui meu şi a fiului meu nu am trecut niciodată.”
De asemenea, problemele de sănătate s‑au acumulat cu vârsta: afecţiuni pulmonare, dificultăţi de mobilitate, ceea ce în ultimele luni ale vieţii sale l‑a făcut să fie în stare fragilă.
Horia Moculescu rămâne în memoria colectivă ca unul dintre compozitorii care au marcat muzica uşoară românească: piesele sale au fost transmise la radio, la televizor şi au rămas în repertoriul publicului larg.
De asemenea, ca invitat la multe generaţii, el a demonstrat perseverenţă şi adaptabilitate: de la acordeon autodidact până la compozitor de film, ceea ce inspiră tinerii artiști.
Moartea sa survine la vârsta de 88 de ani, într‑o perioadă în care încă mai era prezent în mass‑media, deşi cu forţe diminuate.
Astăzi, când rememorăm viaţa lui Horia Moculescu, ne gândim la muzica sa – care a rezonat în viaţa unui public larg –, la munca sa – care i‑a permis să depăşească obstacolele sociale şi profesionale –, şi la omul din spatele compozitorului: un copil orfan de mamă la 11 ani, un tânăr care a ales un drum atipic, un om cu dureri nevindecabile, dar care nu şi‑a pierdut credinţa în iubire, în oameni, în muzică.
Moartea lui reprezintă o pierdere pentru cultura română. Dar moştenirea sa – melodiile, poveştile, energia – rămân. În numele lui, ar trebui să reflectăm la ce înseamnă dedicarea, la ce înseamnă să creezi cu pasiune, chiar şi când adversităţile sunt multe.
Dumnezeu să‑l odihnească în pace pe Horia Moculescu, şi ca muzica lui să răsune mult timp după plecarea sa.
